LexistoriaDreptul la drept.

Drepturi, indemnizații și despăgubiri ce se acordă personalului serviciilor de urgență voluntare sau private

Azi

Legea 307/2006 · 6 articole

Articolul 38

În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, personalul serviciilor de urgență voluntare sau private are următoarele drepturi:

a) să solicite de la persoanele fizice și juridice date, informații și documente necesare îndeplinirii atribuțiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor;

b) să stabilească restricții ori să interzică, potrivit competenței prevăzute în regulamentul de organizare și funcționare a serviciului, utilizarea focului deschis și efectuarea unor lucrări cu substanțe inflamabile, pentru a preveni producerea de incendii ori explozii;

c) să propună persoanelor în drept oprirea funcționării sau demolarea construcției incendiate, precum și a celor vecine ori a unei părți din acestea, în scopul limitării propagării incendiilor;

d) să utilizeze, în funcție de necesitate, apa, indiferent de sursa din care provine, pentru intervenții la incendii;

e) să se deplaseze cu autospecialele din dotare la locul intervenției, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice ori pe alte terenuri, dacă cerințele de operativitate și de lucru impun aceasta;

f) să oprească ori să limiteze traficul public în zona desfășurării operațiunilor de intervenție;

g) să intre în locuința persoanelor fizice, la solicitarea sau cu consimțământul acestora, în condițiile prevăzute de lege; în cazul când se impune înlăturarea unui pericol iminent de incendiu asupra vieții, integrității fizice a persoanelor sau bunurilor acestora, consimțământul nu este necesar.

Articolul 39

Abrogat la 13 martie 2026 · de OUG nr. 17/2026

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Personalul angajat al serviciilor de urgență voluntare/private se încadrează în condiții de muncă similare personalului serviciilor de urgență profesioniste.

(2) Personalul serviciilor de urgență voluntare/private are obligația să poarte uniformă, echipament de protecție și însemne distinctive, ale căror descriere, condiții de acordare și folosire se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, aprobat prin hotărâre a Guvernului și publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. **) A se vedea observația de la art. 3 alin. (1) . ***) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 160/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind portul, descrierea, condițiile de acordare și folosire a uniformei, echipamentului de protecție și însemnelor distinctive ale personalului serviciilor pentru situații de urgență voluntare/private, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 27 februarie 2007.

(3) Consiliul local, administratorul sau conducătorul instituției asigură gratuit personalului serviciilor de urgență voluntare/private uniforma și echipamentul de protecție adecvate misiunilor pe care le îndeplinește, iar în cazul în care pe timpul intervenției i s-au degradat îmbrăcămintea ori alte bunuri personale, îl despăgubește în mod corespunzător.

Articolul 40

(1) Pe timpul intervenției, personalului serviciilor de urgență voluntare/private i se asigură antidot adecvat naturii mediului de lucru.

(2) În cazul operațiunilor de lungă durată, personalului serviciilor de urgență voluntare/private i se asigură hrana, gratuit, în echivalentul a cel puțin 2.000 de calorii.

(3) Obligația asigurării drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) revine consiliului local, administratorului sau conducătorului instituției, după caz.

Articolul 41

(1) Personalul serviciilor de urgență voluntare are dreptul la indemnizații pentru timpul efectiv de lucru la intervenții și la celelalte activități prevăzute în programul serviciului.

(2) Cuantumul orar al indemnizației prevăzute la alin. (1) se stabilește și se acordă de consiliul local, diferențiat pe categorii de funcții.

Articolul 42

(1) Pe timpul cât se află la cursuri de pregătire și concursuri profesionale, organizate în afara localității în care funcționează serviciul, personalul serviciilor de urgență voluntare beneficiază de toate drepturile de deplasare, cazare și de diurnă ca și personalul serviciilor de urgență profesioniste, care se acordă de consiliul local.

(2) Personalul serviciilor de urgență voluntare, salariați ai altor instituții publice sau operatori economici, își păstrează drepturile de salariu la locul de muncă pentru perioada cât participă la intervenții, cursuri de pregătire ori concursuri profesionale.

Articolul 43

Persoanele juridice care organizează servicii de urgență voluntare/private au obligația să asigure personalul, angajat sau voluntar, la o societate de asigurări pentru caz de boală profesională, accident ori deces produs în timpul sau din cauza îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin pe timpul intervențiilor, concursurilor profesionale, antrenamentelor ori altor misiuni specifice.