LexistoriaDreptul la drept.

Analiza probelor de control doping și gestionarea rezultatelor

Azi

Legea 310/2021 · 11 articole

Articolul 50

(1) În scopul determinării directe a unui rezultat analitic pozitiv în temeiul art. 2 alin. (2) lit. a) , analiza probelor se efectuează doar de către un laborator de control doping, acreditat sau aprobat de WADA. Faptele referitoare la încălcări ale reglementărilor anti-doping pot fi stabilite prin orice mijloc de probă credibil.

(2) Probele și datele analitice corelative sau informațiile cu privire la controlul doping vor fi analizate în scopul detectării substanțelor interzise și a metodelor interzise identificate în Lista interzisă, precum și a altor substanțe, la solicitarea WADA, în conformitate cu programul de monitorizare al WADA sau pentru a ajuta o organizație anti-doping să realizeze un profil al parametrilor relevanți din urină, sânge sau altă matrice a sportivului, inclusiv profilul ADN sau genomic, sau pentru orice alt scop anti-doping legitim.

(3) Probele, datele analitice corelative și informațiile cu privire la controlul doping pot fi folosite în scop de cercetare, însă nicio probă nu poate fi folosită fără consimțământul scris al sportivului. Probele folosite, datele analitice corelative sau informațiile cu privire la controlul doping în scop de cercetare trebuie mai întâi procesate într-o manieră în care să se prevină asocierea cu un sportiv anume a probelor, datelor analitice corelative sau informațiilor cu privire la controlul doping.

(4) Laboratorul de Control Doping subcontractează, pe bază de comandă, după consultarea ANAD sau a autorității de testare, efectuarea analizelor de către alte laboratoare acreditate WADA, în condițiile Standardului internațional pentru laboratoare.

(5) Organizația anti-doping responsabilă cu gestionarea rezultatelor stabilește laboratorul acreditat sau aprobat de WADA pentru analiza probelor.

(6) Laboratorul de control doping va analiza probele de control doping și va raporta rezultatele în conformitate cu Standardul internațional pentru laboratoare.

(7) ANAD poate solicita laboratorului acreditat sau aprobat de WADA, desemnat în condițiile alin. (1) , să analizeze probele sale pentru substanțe interzise sau metode interzise care nu sunt incluse în meniul analitic standard pentru probe. Rezultatele unor astfel de analize trebuie raportate ANAD în conformitate cu Standardul internațional pentru laboratoare și au aceeași validitate și aceleași consecințe ca orice alt rezultat analitic.

(8) Laboratorul de control doping desemnat în condițiile alin. (2) , conform prevederilor Standardului internațional pentru laboratoare, din propria inițiativă și din bugetul propriu, poate analiza probe pentru detectarea substanțelor interzise sau metode interzise care nu sunt incluse în meniul standard de analize ale probelor. Rezultatele unor astfel de analize sunt raportate în conformitate cu prevederile Standardului internațional pentru laboratoare și au aceeași validitate și aceleași consecințe ca orice alt rezultat analitic.

(9) Nu va exista nicio limitare în ce privește autoritatea laboratorului desemnat de a repeta analize sau de a efectua analize suplimentare ale unei probe înainte ca ANAD să notifice un sportiv că proba constituie temeiul unei acuzații de încălcare a reglementărilor anti-doping prevăzută la art. 2 alin. (2) lit. a) . Dacă, după această notificare, ANAD dorește să efectueze analize suplimentare asupra acelei probe, poate face acest lucru doar cu consimțământul sportivului sau cu aprobarea unui organism de audiere.

(10) După ce un laborator a raportat un rezultat ca negativ sau analiza probei nu a determinat în alt mod o învinuire de încălcare a reglementărilor anti-doping, proba ar putea fi păstrată și supusă în orice moment unor analize suplimentare în scopurile prevăzute la alin. (2) , exclusiv la solicitarea organizației anti-doping care a inițiat și coordonat prelevarea probei sau a WADA.

(11) Orice altă organizație anti-doping, cu autoritate de testare în raport cu sportivul, care dorește analizarea suplimentară a unei probe depozitate, poate să facă acest lucru cu permisiunea ANAD sau a WADA și va răspunde de orice procedură ulterioară de gestionare a rezultatelor. Orice depozitare sau analizare suplimentară a probei inițiată de WADA sau o altă organizație anti-doping se va face pe cheltuiala WADA, respectiv a celeilalte organizații. Analizarea suplimentară a probelor se va face în conformitate cu cerințele Standardului internațional pentru laboratoare.

(12) În situația în care WADA, ANAD și/sau un laborator acreditat de WADA, cu aprobarea acesteia sau a ANAD, doresc să împartă o probă A sau B, cu scopul de a folosi prima parte a probei împărțite pentru analiza probei A și a doua parte a probei împărțite pentru confirmare, vor fi urmate procedurile prevăzute în Standardul internațional pentru laboratoare.

(13) WADA poate, la discreția sa și în orice moment, cu sau fără notificare prealabilă, să intre în posesia fizică a oricărei probe și a datelor analitice sau informațiilor corelative aflate în posesia laboratorului sau a ANAD.

(14) La solicitarea WADA, laboratorul sau ANAD aflat(ă) în posesia probei sau a datelor va oferi WADA acces imediat și va facilita intrarea în posesia fizică a probelor sau a datelor.

(15) Dacă WADA nu a notificat laboratorul sau ANAD, anterior preluării unei probe sau a unor date, aceasta va trimite o astfel de notificare laboratorului sau ANAD ale cărui/cărei probe sau date au fost preluate de WADA, într-un termen rezonabil după preluarea posesiei.

(16) După analizarea și investigarea probelor și datelor confiscate, WADA poate desemna o altă organizație anti-doping cu autoritate de testare asupra sportivului să preia responsabilitatea gestionării rezultatelor probei sau pentru date, dacă se descoperă o posibilă încălcare a reglementărilor antidoping.

Articolul 51

(1) Gestionarea rezultatelor stabilește procedura cu privire la soluționarea cazurilor de încălcări ale reglementărilor anti-doping.

(2) ANAD organizează procedura administrativă de cercetare prealabilă referitoare la potențialele încălcări ale reglementărilor anti-doping în conformitate cu principiile prevăzute în prezentul articol și în Standardul internațional pentru gestionarea rezultatelor.

(3) Investigarea unui rezultat atipic sau pozitiv se va face conform Standardului internațional pentru gestionarea rezultatelor.

(4) În situația în care, în orice etapă a gestionării rezultatelor până la formularea acuzației de încălcare a reglementărilor antidoping, ANAD decide să nu continue procedura, va trebui să notifice sportivul, personalul asistent al sportivilor sau o altă persoană, dacă aceștia au fost deja înștiințați cu privire la procedura aflată în curs de desfășurare, și să notifice motivat organizațiile anti-doping cu drept de a formula apel în conformitate cu prevederile art. 111 și 114 .

(5) În situația în care intervine un litigiu între organizații antidoping cu privire la cea căreia îi revine răspunderea pentru gestionarea rezultatelor, WADA va decide cărei organizații îi revine această responsabilitate. Împotriva deciziei WADA se poate formula apel la Curtea de Arbitraj Sportiv de către oricare dintre organizațiile anti-doping implicate în litigiu, în termen de 7 zile de la comunicarea deciziei de către WADA. Apelul va fi examinat de CAS cu celeritate și va fi judecat de un arbitru unic. Orice organizație anti-doping care dorește să efectueze procedura de gestionare a rezultatelor în afara autorității prevăzute în prezentul articol poate solicita WADA aprobare în acest sens.

Articolul 52

În cazul gestionării rezultatelor controlului doping cu privire la încălcarea reglementărilor anti-doping prevăzute la art. 2 alin. (2) , care nu presupun analiza de probe, ANAD verifică circumstanțele în care a fost săvârșită posibila încălcare a reglementărilor anti-doping și notifică cu promptitudine în conformitate cu Standardul internațional pentru gestionarea rezultatelor sportivul sau persoana în cauză și, simultan, informează alte organizații naționale anti-doping de care aparține sportivul sau altă persoană, federația internațională competentă și WADA, și raportează cu promptitudine informațiile în ADAMS.

Articolul 53

(1) Investigarea potențialelor încălcări privind obligația de a furniza informații de localizare și testele neefectuate va fi efectuată în conformitate cu Standardul internațional pentru gestionarea rezultatelor.

(2) ANAD va transmite WADA, prin intermediul ADAMS, toate informațiile cu privire la încălcarea obligației de a furniza informații de localizare și cu privire la teste neefectuate, pentru a fi puse la dispoziție tuturor organizațiilor anti-doping relevante.

Articolul 54

Procedura referitoare la aducere la cunoștință de către ANAD a acuzației de încălcare a reglementărilor antidoping se realizează cu respectarea dispozițiilor referitoare la învinuire prevăzute în Standardul internațional pentru gestionarea rezultatelor.

Articolul 55

(1) Dacă un sportiv sau altă persoană se retrage în timp ce o procedură de gestionare a rezultatelor este în derulare, organizația anti-doping care efectuează procedura de gestionare a rezultatelor rămâne competentă să finalizeze procedura.

(2) Dacă un sportiv sau altă persoană se retrage înainte de începerea procedurii de gestionare a rezultatelor, autoritatea de a efectua procedura de gestionare a rezultatelor revine ANAD sau altei organizații anti-doping care ar fi avut autoritate de gestionare a rezultatelor în raport cu sportivul sau altă persoană la momentul la care sportivul sau altă persoană a săvârșit o încălcare a reglementărilor anti-doping.

Articolul 56

ANAD este autoritate de gestionare a rezultatelor controlului doping în cazurile prevăzute la art. 46 alin. (14) și (15) .

Articolul 57

(1) În scopul gestionării rezultatelor pentru o testare sau o analiză suplimentară întreprinsă de către WADA, din proprie inițiativă, sau pentru o încălcare a reglementărilor anti-doping descoperită de către WADA, aceasta va desemna o organizație anti-doping cu autoritate în raport cu sportivul, personalul asistent al sportivului sau altă persoană.

(2) Pentru gestionarea rezultatelor legat de o probă inițiată și prelevată în timpul unui eveniment sportiv la inițiativa unui organizator de manifestări sportive majore sau de o încălcare a reglementărilor anti-doping survenită în cursul unui astfel de eveniment, organizatorul evenimentului sportiv major își va asuma responsabilitatea gestionării rezultatelor cel puțin în ceea ce privește organizarea unei proceduri de audiere pentru a determina dacă s-a săvârșit o încălcare a reglementărilor antidoping, și, în caz afirmativ, descalificările incidente în sensul art. 85 din prezenta lege, orice retragere de medalii, puncte sau premii obținute la acel eveniment sportiv și orice recuperare a costurilor aferente încălcării reglementărilor anti-doping. În situația în care organizatorul evenimentului sportiv major își asumă doar o responsabilitate limitată în gestionarea rezultatelor, cazul va fi înaintat de acesta la federația internațională relevantă în vederea finalizării procedurii de gestionare a rezultatelor.

Articolul 58

(1) Procedura de gestionare a rezultatelor cu privire la posibile încălcări ale prevederilor art. 2 alin. (2) lit. d) va fi asigurată de federația internațională sau de ANAD sau de altă organizație națională anti-doping căreia sportivul îi transmite informații de localizare, în conformitate cu Standardul internațional privind gestionarea rezultatelor.

(2) Cerințele referitoare la informațiile de localizare vor fi prevăzute în normele metodologice privind controlul doping aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Articolul 59

Nicio procedură cu privire la încălcarea reglementărilor anti-doping nu va putea fi inițiată împotriva unui sportiv sau a altei persoane fără ca acesta/aceasta să fie înștiințat(ă) în legătură cu încălcarea reglementărilor anti-doping în cauză, în conformitate cu art. 51 alin. (4) , sau fără efectuarea unor demersuri rezonabile pentru înștiințare, într-un termen de 10 ani de la data la care se consideră că a avut loc respectiva încălcare.

Articolul 60

(1) Înainte de finalizarea procedurii administrative de cercetare prealabilă cu privire la gestionarea rezultatelor, ANAD solicită sportivului sau altei persoane să comunice dacă renunță la audiere sau contestă acuzația ANAD referitoare la faptul că o încălcare a reglementărilor anti-doping a avut loc întro anumită perioadă de timp, în termen de 10 zile de la primirea notificării prin care se aduce la cunoștință acuzația de încălcare a reglementărilor anti-doping.

(2) În situația în care sportivul sau altă persoană renunță la audiere în mod expres sau dacă nu contestă acuzația ANAD referitoare la faptul că o încălcare a reglementărilor anti-doping a avut loc într-o anumită perioadă de timp, în termenul prevăzut la alin. (1) ANAD emite o decizie în formă scrisă, motivată, datată și comunicată într-un timp rezonabil cu privire la încălcarea reglementării anti-doping săvârșită.

(3) În situația în care sportivul sau altă persoană nu renunță la audiere sau contestă acuzația ANAD referitoare la faptul că o încălcare a reglementărilor anti-doping a avut loc într-o anumită perioadă de timp, în termenul prevăzut la alin. (1) , Comisia de audiere va fi sesizată în conformitate cu art. 62 .