LexistoriaDreptul la drept.

Plata compensațiilor către deponenți

Azi

Legea 311/2015 · 10 articole

Articolul 65

(1) Schemele de garantare a depozitelor au obligația să pună la dispoziția deponenților garantați sumele reprezentând compensații cuvenite, într-un termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data la care depozitele au devenit indisponibile.

(2) În situația în care nu este cert dacă o persoană are dreptul de a primi compensația sau în cazul în care depozitul face obiectul unui litigiu, termenul de punere la dispoziție a compensației prevăzut la alin. (1) se prelungește până la clarificarea situației ori, după caz, până la soluționarea litigiului.

(3) În cazul plății de compensații către deponenții de la sucursalele înființate în alte state membre de instituțiile de credit participante, potrivit art. 71 alin. (1) , termenul de punere la dispoziție a compensației prevăzut la alin. (1) se poate prelungi în conformitate cu ghidurile în domeniul cooperării dintre schemele de garantare a depozitelor, emise de Autoritatea Bancară Europeană.

(4) Compensația este pusă la dispoziția deponentului garantat fără a fi necesară o cerere către schema de garantare a depozitelor.

(4¹) Prin excepție de la prevederile alin. (4) , pentru categoriile de depozite prevăzute la art. 62 alin. (1) pentru care se aplică un nivel al garantării peste plafonul stabilit la art. 61 alin. (3) , deponentul garantat comunică o cerere către schema de garantare a depozitelor, care este însoțită de înscrisuri justificative care să ateste încadrarea depozitelor în categoriile respective, precum și îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 62 alin. (1) . Fără a aduce atingere dispozițiilor alin. (2) , (3) , (5) și (6) , schema de garantare a depozitelor are obligația de a pune la dispoziția deponentului garantat compensația cuvenită ce depășește plafonul de acoperire prevăzut la art. 61 alin. (3) în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data la care schema de garantare a depozitelor dispune de toate informațiile necesare pentru a verifica îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 62 alin. (1) .

(5) Dreptul deponenților garantați de a primi sumele reprezentând compensații cuvenite se prescrie în termen de 5 ani de la data la care schemele de garantare a depozitelor pun compensațiile la dispoziția deponenților.

(6) Prin excepție de la prevederile alin. (5) , în cazul în care procedura falimentului instituției de credit depășește termenul prevăzut la alin. (5) , dreptul deponenților garantați de a primi sumele reprezentând compensații cuvenite se prescrie la data închiderii procedurii falimentului.

Articolul 66

(1) Pentru îndeplinirea obligației prevăzute la art. 65 alin. (1) , în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data la care depozitele devin indisponibile, schema de garantare a depozitelor asigură publicarea pe site-ul său oficial, precum și transmiterea spre publicare către două agenții de presă naționale a informațiilor necesare deponenților pentru a intra în posesia compensațiilor cuvenite. Informațiile se transmit în același termen și instituției de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile, pentru scopul îndeplinirii obligației prevăzute la alin. (2) .

(2) Instituția de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile are obligația de a publica informațiile comunicate de schema de garantare a depozitelor potrivit alin. (1) , în termen de o zi lucrătoare de la data primirii lor, la sediul tuturor unităților sale teritoriale.

Articolul 67

Prin excepție de la dispozițiile art. 65 alin. (1) , pe baza informațiilor transmise de instituția de credit sau, după caz, de lichidatorul judiciar, cu privire la faptul că un deponent garantat este judecat pentru infracțiunea de spălare a banilor sau pentru o infracțiune legată de spălarea banilor, schema de garantare a depozitelor suspendă plata compensației până la data la care primește dovada achitării sau, după caz, a încetării procesului penal referitor la dosarul în cauză, hotărâtă în mod definitiv.

Articolul 68

(1) Nu se plătesc compensații pentru depozitele care îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiții: în cazul acestora nu a avut loc nicio tranzacție în ultimele 24 de luni și valoarea lor este inferioară costurilor administrative care ar fi suportate de schema de garantare a depozitelor pentru efectuarea plății compensației.

(2) Pentru aplicarea alin. (1) , schemele de garantare a depozitelor stabilesc valoarea minimă de la care se plătesc compensații pentru depozitele de acest tip și, împreună cu fundamentarea aferentă, o comunică Băncii Naționale a României în termen de 5 zile lucrătoare de la stabilire. În același termen valoarea minimă stabilită se publică de schemele de garantare a depozitelor pe site-ul oficial al acestora.

Articolul 69

(1) Deponenții care au nemulțumiri legate de compensații pot sesiza schema de garantare a depozitelor, în scris, pentru soluționarea situației lor.

(2) Schema de garantare a depozitelor este obligată să răspundă acestor sesizări în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii lor.

(3) În situația în care persoanele prevăzute la alin. (1) nu sunt mulțumite cu soluția conținută în răspunsul schemei de garantare a depozitelor, se pot adresa instanței judecătorești competente.

Articolul 70

(1) Schemele de garantare a depozitelor se subrogă în drepturile deponenților față de instituția de credit pentru o sumă egală cu suma compensației puse la dispoziția acestora.

(2) În situația în care depozitele au devenit indisponibile conform prevederilor art. 3 alin. (6) lit. b) , schemele de garantare a depozitelor înregistrează, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, în registrul grefei tribunalului suma compensațiilor puse la dispoziția deponenților garantați.

(3) În cazul în care schema de garantare a depozitelor efectuează plăți aferente îndeplinirii obligațiilor sale privind finanțarea unor măsuri de rezoluție, în conformitate cu art. 26 , schema de garantare a depozitelor are o creanță asupra instituției de credit relevante, corespunzătoare unei sume egale cu suma plătită. Creanța respectivă este de același rang ca și cele provenind din depozite acoperite potrivit Legii nr. 85/2014 .

Articolul 71

(1) Schemele de garantare a depozitelor din România plătesc compensații către deponenții de la sucursalele înființate în alte state membre de instituțiile de credit participante, prin intermediul unei scheme de garantare a depozitelor din statul membru gazdă, care acționează în numele schemei de garantare a depozitelor din România, cu respectarea ghidurilor în domeniul cooperării dintre schemele de garantare a depozitelor, emise de Autoritatea Bancară Europeană.

(2) În vederea efectuării plății compensației, schema de garantare a depozitelor din România furnizează schemei de garantare a depozitelor din statul membru gazdă finanțarea necesară și plătește acesteia contravaloarea tuturor cheltuielilor efectuate.

(3) Schema de garantare a depozitelor din România asigură informarea deponenților prevăzuți la alin. (1) prin intermediul schemei de garantare a depozitelor din statul membru gazdă și primește corespondența prin intermediul acesteia.

Articolul 72

Plata compensațiilor către deponenții de la sucursalele înființate în România de instituțiile de credit cu sediul în alt stat membru în numele schemei de garantare a depozitelor din statul membru de origine se asigură prin intermediul Fondului de garantare a depozitelor bancare, în conformitate cu prevederile titlului II și cu ghidurile în domeniul cooperării dintre schemele de garantare a depozitelor, emise de Autoritatea Bancară Europeană.

Articolul 73

(1) Corespondența dintre schemele de garantare a depozitelor și deponenți se redactează:

a) în limba oficială utilizată de instituția de credit la care se află depozitul acoperit pentru a comunica cu deponentul; sau

b) în limba sau limbile oficiale ale statului membru în care este plasat depozitul acoperit.

(2) Pentru scopul prevăzut la alin. (1) , schema de garantare a depozitelor solicită informațiile necesare instituției de credit ori lichidatorului judiciar desemnat.

Articolul 74

(1) Dacă o instituție de credit prestează servicii în mod direct într-un alt stat membru, fără a avea deschise sucursale, schema de garantare a depozitelor furnizează informațiile în limba aleasă de deponent la deschiderea contului.

(2) Pentru scopurile alin. (1) , schema de garantare a depozitelor solicită informațiile necesare instituției de credit ori lichidatorului judiciar desemnat.