(1) Banca Națională a României poate efectua unele operațiuni în favoarea terților, numai în condițiile prezentării documentelor pe care le consideră necesare. Banca Națională a României poate, ori de cate ori consideră necesar, să ceară constituirea de garanții reale sau personale.

(2) Cu excepția prevederilor art. 7 , Banca Națională a României nu va acorda asistența financiară sub formă de credite, angajamente de resurse, preluare integrală sau parțială a obligațiilor aferente unui împrumut ori altui instrument de îndatorare, asumare a unei datorii sau a unui pasiv adiacent ori în vreo altă formă.

(3) Cu respectarea prevederilor alin. (2) , Banca Națională a României poate:

a) să investească resursele sale financiare în valori mobiliare cu grad mare de lichiditate, emise de debitori cu bonitate;

b) sa achiziționeze, în cursul executării creanțelor pe care le are, orice fel de drepturi care pot fi valorificate;

c) să acorde salariaților săi câte un credit pentru locuințe și credite pentru bunuri de folosință îndelungată, cu dobânda la nivelul dobânzii medii lunare de la băncile comerciale.