(1) Pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi precum și a reglementărilor și hotărârilor Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, în cazurile care nu cad sub incidența Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările și completările ulterioare, guvernatorul, prim-viceguvernatorul și viceguvernatorii, în conformitate cu regulamentul intern aprobat de către Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, pot aplica următoarele sancțiuni:
a) avertisment scris;
b) amendă de la 5.000.000 lei la 50.000.000 lei; amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat;
c) suspendarea parțială sau totală, pe un termen de până la 90 de zile, a autorizației acordate de Banca Națională a României;
d) retragerea autorizației acordate de Banca Națională a României.
(2) Contestațiile pot fi formulate în termen de 15 zile de la data comunicării sancțiunii și se soluționează de Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, în maximum 30 de zile de la primirea acestora.
(3) În termen de 15 zile de la comunicare, hotărârile Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României pot fi contestate la Curtea de Apel București.
(4) În termenul prevăzut la alin. (2) , contestațiile pot fi formulate și direct la Curtea de Apel București.