(1) În termen de 4 luni de la data primirii raportului, întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România poate prezenta observații și poate propune Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, măsuri alternative de remediere a obstacolelor identificate în raport.

(2) Prevederile alin. (1) și (3) sunt aplicate și în situația în care autoritatea de rezoluție la nivel de grup este o autoritate din alt stat membru.

(3) În cazul în care obstacolele identificate în raport sunt cauzate de o situație a unei entități din grup, așa cum este prevăzută la art. 94 alin. (2) , întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România, în termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări efectuate în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (5) , propune Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, posibile măsuri și calendarul de implementare a acestora pentru a se asigura că entitatea respectivă respectă cerințele prevăzute la art. 295²⁶ sau art. 295²⁷-295³¹ , exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și, după caz, cerința amortizorului combinat și cerințele prevăzute la art. 295²⁶ și art. 295²⁷-295³¹ din prezenta lege, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale prevăzut la art. 429 și 429a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare.

(4) Calendarul pentru implementarea măsurilor propuse potrivit alin. (3) ia în considerare cauzele care au determinat obstacolul semnificativ.

(5) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, evaluează eficacitatea măsurilor propuse, potrivit alin. (3) , pentru gestionarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative în cauză.

(6) Banca Națională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (5) se realizează după consultarea de către structura care exercită funcția de rezoluție a structurii care exercită funcția de supraveghere.