Pregătirea

(1) Instituțiile de credit care dețin o pondere importantă în sistemul financiar național elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu art. 13-48 și fac obiectul unor planuri de rezoluție individuale în conformitate cu art. 49-84 .

(2) În aplicarea prevederilor prezentului articol se consideră că o instituție de credit are o pondere importantă în sistemul financiar național dacă îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:

(1) Prin excepție de la dispozițiile art. 13-84 , având în vedere elementele prevăzute la art. 1 alin. (2) , precum și evaluarea impactului pe care situația de dificultate majoră a unei instituții de credit și lichidarea sa ulterioară prin procedurile de insolvență l-ar putea avea asupra piețelor financiare, asupra altor instituții, asupra condițiilor de finanțare și asupra economiei per ansamblu, precum și potențialele efecte negative semnificative generate de situația de dificultate majoră a instituției de credit, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă și autoritate de rezoluție, poate stabili cerințe simplificate privind planul de redresare și planul de rezoluție al respectivei entități, în ceea ce privește:

(2) Evaluarea de la alin. (1) se va realiza de către Banca Națională a României după consultarea, dacă este cazul, cu autoritatea națională macroprudențială desemnată din România.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă și, după caz, de autoritate de rezoluție, poate impune în orice moment unei instituții de credit căreia i-au fost aplicate cerințe simplificate, potrivit alin. (1) , trecerea la aplicarea integrală a cerințelor prevăzute la art. 13-84 , cu stabilirea și comunicarea termenului de conformare a instituției de credit la noile cerințe.

(4) Aplicarea cerințelor simplificate, prevăzute la alin. (1) , nu afectează competențele Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă și, după caz, de autoritate de rezoluție, de a dispune măsuri de prevenire a crizelor sau măsuri de gestionare a crizelor.

(1) Cu respectarea dispozițiilor art. 9 și ale alin. (2) al prezentului articol, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă sau, după caz, de autoritate de rezoluție, poate excepta următoarele categorii de entități:

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) :

(3) În aplicarea cerințelor art. 13-48 entităților prevăzute la alin. (1) , în cazul unei rețele cooperatiste de credit orice trimitere la un grup se consideră a fi făcută la casa centrală împreună cu cooperativele de credit afiliate acesteia în înțelesul art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și cu filialele acestora, iar orice trimitere la întreprinderi-mamă sau la instituții de credit care fac obiectul supravegherii consolidate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi făcută la casa centrală.

(1) Fiecare instituție de credit, persoană juridică română, care nu face parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate, potrivit art. 176, 181 și 192 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau legislației altui stat membru care transpune prevederile art. 111 și 112 din Directiva 2013/36/UE, elaborează și menține un plan de redresare care prevede măsuri ce trebuie luate de entitate pentru restabilirea poziției sale financiare în cazul deteriorării semnificative a acesteia.

(2) Planurile de redresare sunt considerate parte integrantă a cadrului formal de administrare a activității instituit de instituția de credit potrivit art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.

(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor din art. 9-84 , planurile de redresare trebuie să includă:

(2) Planurile de redresare trebuie să fie elaborate luând în considerare o serie de scenarii de criză financiară și macroeconomică majoră, relevante pentru caracteristicile specifice ale instituției de credit, inclusiv evenimente sistemice, scenarii de criză specifice persoanelor juridice considerate individual, precum și grupurilor în ansamblul lor.

(1) Instituțiile de credit supuse obligației de întocmire a planurilor de redresare în temeiul art. 13 , 27 și 29 trebuie să transmită planurile de redresare Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, pentru a fi evaluate.

(2) Instituțiile de credit trebuie să demonstreze de o manieră satisfăcătoare pentru Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, că planurile de redresare îndeplinesc criteriile de la art. 21 .

În termen de șase luni de la primirea planului de redresare, după consultarea autorităților competente din statele membre în care sunt situate sucursale semnificative ale instituției de credit, în situația în care planul de redresare este relevant pentru respectiva sucursală, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, analizează planul de redresare și evaluează în ce măsură acesta respectă cerințele prevăzute la art. 13-19 și următoarele criterii:

(1) Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de supraveghere transmite planul de redresare structurii care exercită funcția de rezoluție.

(2) Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție poate evalua planul de redresare în scopul identificării acelor măsuri pe care acesta le conține, ce pot avea impact negativ asupra posibilității de soluționare a instituției de credit, și poate face recomandări referitoare la aceste aspecte structurii care exercită funcția de supraveghere.

(1) În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, apreciază că planul de redresare prezintă deficiențe majore sau că există obstacole semnificative în calea implementării planului, aceasta comunică instituției de credit și, dacă este cazul, întreprinderii-mamă din grup rezultatul evaluării și solicită instituției de credit prezentarea, în termen de două luni de la comunicare, a unui plan revizuit care să conțină soluții pentru înlăturarea deficiențelor sau depășirea obstacolelor.

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate prelungi cu o lună termenul prevăzut la alin. (1) , la solicitarea instituției de credit.

(3) Înainte de a solicita unei instituții de credit să depună un plan de redresare revizuit potrivit alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, solicită opinia instituției de credit referitoare la o astfel de cerință.

(4) În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, apreciază că deficiențele și obstacolele nu au fost soluționate în mod corespunzător prin planul revizuit, aceasta poate impune instituției de credit modificări punctuale asupra planului.

(1) În cazul în care instituția de credit nu prezintă un plan de redresare revizuit sau Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, stabilește că planul de redresare revizuit nu rezolvă problema deficiențelor sau obstacolelor potențiale identificate în cadrul evaluării inițiale și că nici nu este posibilă rezolvarea prin impunerea unor modificări punctuale ale planului, Banca Națională a României solicită instituției de credit să identifice, într-o perioadă rezonabilă, modificări pe care le poate aduce activității sale economice pentru a înlătura respectivele deficiențe sau depăși respectivele obstacole din calea implementării planului de redresare.

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, stabilește durata perioadei prevăzute la alin. (1) , de la caz la caz, în funcție de situația entității și natura deficiențelor identificate.

(3) În cazul în care instituția de credit nu identifică, în termenul stabilit de Banca Națională a României potrivit alin. (2) , modificări pe care le poate aduce activității sale economice sau în cazul în care Banca Națională a României estimează că acțiunile propuse de instituția de credit nu ar soluționa în mod adecvat deficiențele sau obstacolele, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate impune instituției de credit una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la alin. (4) și/sau orice altă măsură pe care o consideră necesară și proporțională, ținând cont de gravitatea deficiențelor sau amplitudinea obstacolelor și de efectul măsurilor respective asupra activității instituției de credit.

(4) Fără a aduce atingere art. 226 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate impune instituției de credit una sau mai multe din următoarele măsuri:

(1) Măsurile impuse instituțiilor de credit de Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, conform art. 25 alin. (4) , trebuie să fie proporționale cu gravitatea deficiențelor și amplitudinea obstacolelor supuse remedierii.

(2) Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, însoțită de motivarea acesteia, se comunică în scris instituției de credit și poate fi contestată în condițiile prevăzute la art. 275-277 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.

(1) Întreprinderile-mamă din Uniunea Europeană care au sediul în România și pentru care Banca Națională a României este supraveghetor consolidant elaborează și transmit Băncii Naționale a României un plan de redresare a grupului în ansamblul său.

(2) Întreprinderea-mamă asigură că în planul de redresare a grupului sunt specificate măsurile a căror aplicare poate fi impusă la nivelul întreprinderii-mamă înseși și la nivelul fiecărei filiale în parte.

(3) Întreprinderea-mamă actualizează planurile de redresare cu respectarea dispozițiilor art. 14 .

(1) Cu respectarea cerințelor de păstrare a confidențialității prevăzute în prezenta lege, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, transmite planurile de redresare a grupului:

(2) Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de supraveghere transmite planurile de redresare a grupului structurii care exercită funcția de rezoluție.

(1) La elaborarea planului de redresare a grupului, întreprinderea-mamă urmărește stabilizarea în situații de criză a grupului în ansamblu sau a oricărei instituții din grup, astfel încât să soluționeze sau să elimine cauzele perturbărilor și să restabilească poziția financiară a grupului sau a instituției în cauză, ținând seama în același timp de poziția financiară a altor entități ale grupului.

(2) Întreprinderea-mamă include în planul de redresare a grupului aranjamente menite să asigure coordonarea și consecvența măsurilor care se întreprind la nivelul întreprinderii-mamă, la nivelul entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) , precum și a celor care se iau la nivelul filialelor și, dacă este cazul, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, la nivelul sucursalelor semnificative.

(1) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, împreună cu autoritățile competente ale filialelor, în urma unei consultări cu autoritățile competente prevăzute la art. 185¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și împreună cu autoritățile competente din jurisdicțiile unde sunt sucursalele semnificative, în măsura în care planul de redresare a grupului este relevant pentru sucursalele semnificative, examinează planul și evaluează măsura în care acesta îndeplinește cerințele și criteriile prevăzute la art. 20-35 .

(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se efectuează conform procedurii stabilite la art. 20 - 26 și dispozițiilor art. 37-40 și ține seama de impactul potențial al măsurilor de redresare asupra stabilității financiare în toate statele membre în care grupul operează.

(1) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, depune toate diligențele pentru a adopta o decizie comună împreună cu autoritățile competente ale filialelor, într-un termen de patru luni de la data transmiterii planului de redresare a grupului, în conformitate cu prevederile art. 31 , cu privire la:

(2) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate solicita Autorității bancare europene acordarea de asistență potrivit art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în vederea ajungerii la o decizie comună, în sensul prevederilor alin. (1) .

(1) În absența unei decizii comune luate în termenul de patru luni prevăzut la art. 37 alin. (1) , de către autoritățile competente, cu privire la examinarea și evaluarea planului de redresare a grupului sau cu privire la orice măsuri pe care întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană trebuie să le ia potrivit art. 24 și 25 , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie, ținând cont de opiniile și rezervele celorlalte autorități competente, exprimate în termenul de patru luni prevăzut, și notifică decizia întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană și celorlalte autorități competente ale filialelor.

(2) Dacă, în termenul de patru luni, oricare dintre autoritățile competente prevăzute la art. 37 se adresează Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 în legătură cu evaluarea planurilor de redresare și cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a) , b) și d) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

(3) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(4) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, ține cont la adoptarea propriei decizii de decizia Autorității bancare europene exprimată în termen de o lună.

(5) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu se mai poate adresa Autorității bancare europene în legătură cu evaluarea planurilor de redresare și cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a) , b) și d) .

(6) În absența unei decizii a Autorității bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, împreună cu supraveghetorul consolidant, în urma unei consultări cu autoritățile competente prevăzute la art. 185¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și împreună cu autoritățile competente din jurisdicțiile unde sunt sucursalele semnificative, în măsura în care planul de redresare a grupului este relevant pentru sucursalele semnificative, analizează planul de redresare a grupului transmis de supraveghetorul consolidant și evaluează măsura în care acesta îndeplinește cerințele și criteriile prevăzute la art. 20-35 din perspectiva instituțiilor de credit supravegheate de aceasta.

(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) , efectuată în conformitate cu procedura prevăzută la art. 20-26 , ține seama de potențialul impact al măsurilor de redresare asupra stabilității financiare din România.

(1) Dacă, în termenul de patru luni prevăzut la art. 42 , oricare dintre autoritățile competente implicate potrivit aceluiași articol se adresează Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 în legătură cu evaluarea planurilor de redresare și cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a) , b) și d) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene exprimată în termen de o lună.

(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu se mai poate adresa Autorității bancare europene în legătură cu evaluarea planurilor de redresare și cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a) , b) și d) .

(5) În absența unei decizii a Autorității bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual.

(1) În aplicarea prevederilor art. 13-47 , instituțiile de credit stabilesc și includ în planurile de redresare o serie de indicatori calitativi sau cantitativi legați de poziția financiară a instituției de credit, care pot fi monitorizați cu ușurință și care precizează momentele la care trebuie întreprinse măsurile prevăzute în plan.

(2) Instituțiile de credit stabilesc indicatorii astfel încât să demonstreze Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual sau de supraveghetor consolidant, că dispun de aranjamente adecvate pentru monitorizarea periodică a indicatorilor.

(3) Indicatorii de la alin. (1) sunt agreați de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual sau de supraveghetor consolidant, atunci când evaluează planurile de redresare în conformitate cu prevederile art. 20-26 și art. 41-47 .

(4) Fără a aduce atingere alin. (1) , dacă organul de conducere al instituției de credit consideră că acest lucru este adecvat în condițiile date, o instituție de credit poate să ia măsuri pe baza planului său de redresare chiar dacă indicatorul relevant nu a fost atins sau să nu ia astfel de măsuri chiar dacă indicatorul relevant este atins.

(5) Decizia de a lua sau nu o măsură prevăzută în planul de redresare este notificată fără întârziere Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual sau de supraveghetor consolidant.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, elaborează un plan de rezoluție pentru fiecare instituție de credit persoană juridică română, care nu face parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate, în conformitate cu prevederile art. 176, 181 și 192 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau legislației altui stat membru care transpune prevederile art. 111 și 112 din Directiva 2013/36/UE. Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție elaborează planul de rezoluție după consultarea structurii care exercită funcția de supraveghere.

(2) Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție se consultă și cu autoritățile de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale semnificative ale instituției de credit, în situația în care planul de rezoluție este relevant pentru respectivele sucursale.

(3) Planul de rezoluție prevede acțiunile de rezoluție pe care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, le poate întreprinde atunci când instituția de credit îndeplinește condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție.

(4) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, comunică informațiile prevăzute la art. 55 lit. a) instituției de credit în cauză.

(1) Planul de rezoluție trebuie să ia în considerare scenarii relevante, inclusiv posibilitatea ca situația de dificultate majoră a instituției de credit să se datoreze unor circumstanțe individuale sau să survină pe fondul unei instabilități financiare extinse sau al unor evenimente sistemice.

(2) Planul de rezoluție nu trebuie să prezume oricare dintre următoarele:

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, reevaluează și, dacă este cazul, actualizează planurile de rezoluție cel puțin anual și după orice modificare semnificativă a structurii organizatorice sau juridice, a activității sau a poziției financiare a instituției de credit care ar putea avea, în opinia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, un impact semnificativ asupra eficacității planurilor de rezoluție sau care ar impune o modificare a acestora.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) , instituțiile de credit informează prompt Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor. Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de supraveghere informează prompt structura care exercită funcția de rezoluție asupra oricărei modificări care ar putea impune o reevaluare sau o actualizare a planurilor.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, realizează reevaluarea planurilor de rezoluție prevăzută la alin. (1) și după implementarea acțiunilor de rezoluție sau după exercitarea competențelor prevăzute la art. 358-367 .

(4) La stabilirea termenelor prevăzute la art. 55 lit. o) și p) în circumstanțele prevăzute la alin. (3) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ia în considerare termenul de conformare cu cerința prevăzută la art. 226⁵ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

(1) Fără a aduce atingere art. 9-12 , planul de rezoluție prevede opțiuni de aplicare a instrumentelor de rezoluție și de exercitare a competențelor de rezoluție prevăzute la art. 177-456 și include următoarele elemente pentru care se stabilesc valori concrete atunci când este adecvat și posibil:

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție transmite planul de rezoluție, precum și orice modificări aduse acestuia structurii care exercită funcția de supraveghere.

(1) Fără a aduce atingere art. 18 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate solicita instituțiilor de credit și entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) din jurisdicția sa să păstreze evidențe detaliate ale contractelor financiare la care acestea sunt parte și poate stabili termenul în care trebuie realizate evidențele respective, care se comunică acestora.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi diferit în funcție de tipurile de contracte financiare definite la art. 2 pct. 83 , aceleași termene fiind aplicate tuturor instituțiilor de credit și entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , aflate în jurisdicția sa.

(1) La solicitarea Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, fiecare instituție de credit persoană juridică română:

(2) Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de supraveghere cooperează cu structura care exercită funcția de rezoluție, pentru a verifica în ce măsură informațiile prevăzute la alin. (1) sunt deja disponibile. Banca Națională a României se asigură că, în situația în care aceste informații sunt disponibile, structura care exercită funcția de supraveghere le transmite structurii care exercită funcția de rezoluție.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, împreună cu autoritățile de rezoluție ale filialelor din grup și în urma consultării cu autoritățile de rezoluție din jurisdicțiile unde sunt sucursale semnificative, în măsura în care planul este relevant pentru acestea, elaborează planuri de rezoluție a grupului.

(2) Planul de rezoluție a grupului cuprinde acțiunile în ceea ce privește:

(3) În concordanță cu acțiunile prevăzute la alin. (2) , planul de rezoluție a grupului identifică, în cazul fiecărui grup, entitățile de rezoluție și grupurile de rezoluție.

(1) Planul de rezoluție la nivel de grup va avea în vedere următoarele:

(2) Principiile pe baza cărora este elaborat planul au în vedere partajarea responsabilității pe baza unor criterii obiective și echilibrate, luând în considerare prevederile art. 560 și impactul asupra stabilității financiare în toate statele membre implicate.

(1) Întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România transmite Băncii Naționale României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup orice informații solicitate de aceasta conform art. 57 , referitoare la respectiva întreprindere-mamă din Uniunea Europeană, și, dacă este necesar, la fiecare dintre entitățile din grup, inclusiv cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) .

(2) Întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România elaborează și transmite către autoritatea de rezoluție la nivel de grup, inclusiv în situațiile în care aceasta este o autoritate de rezoluție dintr-un alt stat membru, informațiile solicitate conform art. 57 , referitoare la întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, și, dacă este necesar, la fiecare dintre entitățile care fac parte din grup, inclusiv cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) .

(3) În cazul întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană care nu are sediul în România, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, solicită autorității de rezoluție din statul membru în care întreprinderea-mamă își are sediul transmiterea către Banca Națională a României a informațiilor similare celor prevăzute de art. 57 , referitoare la respectiva întreprinderea-mamă, și, dacă este necesar, la fiecare dintre entitățile care fac parte din grup, inclusiv cele prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) .

(4) Cu respectarea cerințelor de păstrare a confidențialității prevăzute de prezenta lege, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, transmite informațiile prevăzute la alin. (1) către:

(5) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, transmite Autorității bancare europene toate informațiile relevante pentru rolul său referitor la planurile de rezoluție a grupului, iar autorităților prevăzute la alin. (4) lit. b)-d) cel puțin toate informațiile relevante pentru filiala sau sucursala semnificativă din jurisdicția fiecărei autorități.

(6) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, poate transmite informațiile referitoare la filiale din state terțe numai cu consimțământul autorității de supraveghere sau al autorității de rezoluție relevante din respectivul stat terț.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, împreună cu autoritățile de rezoluție prevăzute la art. 64 alin. (4) , după consultarea cu autoritățile competente relevante, inclusiv cu autoritățile competente din statele membre în care sunt situate sucursale semnificative, elaborează și actualizează în cadrul colegiilor de rezoluție planul de rezoluție a grupului.

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, poate, cu respectarea cerințelor de păstrare a confidențialității prevăzute de art. 527-529 , să implice în elaborarea și actualizarea planurilor de rezoluție a grupului autorități de rezoluție din state terțe în care sunt situate filiale sau societăți financiare holding din grup ori sucursale semnificative, în sensul art. 210¹ din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, adoptă împreună cu autoritățile de rezoluție ale filialelor, printr-o decizie comună, planul de rezoluție a grupului, în termen de 4 luni de la transmiterea către acestea a informațiilor prevăzute la art. 64 alin. (4) . Banca Națională a României poate solicita sprijinul Autorității bancare europene pentru adoptarea unei decizii comune.

(2) În cazul în care grupul cuprinde mai multe grupuri de rezoluție, planificarea acțiunilor de rezoluție prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a¹) se include într-o decizie comună, astfel cum se menționează la alin. (1) .

(1) Dacă, în termenul de patru luni prevăzut la art. 67 , oricare dintre celelalte autorități de rezoluție se adresează Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

(2) Perioada de patru luni este considerată perioadă de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, ține cont la adoptarea propriei decizii de decizia Autorității bancare europene, exprimată în termen de o lună.

(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, nu se mai poate adresa Autorității bancare europene în vederea ajungerii la un acord cu privire la planul de rezoluție la nivel de grup.

(5) În absența unei decizii a Autorității bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, sau în calitate de autoritate de rezoluție la nivelul unui grup de rezoluție participă, împreună cu autoritatea de rezoluție la nivel de grup și cu celelalte autorități de rezoluție ale filialelor din grup implicate, la elaborarea planurilor de rezoluție a grupului, în urma consultării cu autoritățile de rezoluție din jurisdicțiile unde sunt sucursale semnificative, în măsura în care planul este relevant pentru acestea.

(2) Prevederile art. 58 alin. (2) și (3) , art. 60 și ale art. 61 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, adoptă împreună cu celelalte autorități din colegiul de rezoluție, printr-o decizie comună, planul de rezoluție a grupului, în termen de 4 luni de la transmiterea către acestea, de către autoritatea de rezoluție la nivel de grup, a informațiilor furnizate de întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, în mod similar celor prevăzute la art. 64 alin. (4) . Banca Națională a României poate solicita sprijinul Autorității bancare europene pentru adoptarea unei decizii comune.

(2) Prevederile art. 67 alin. (2) se aplică în mod similar, în situația în care Banca Națională a României este autoritate de rezoluție la nivelul unui grup de rezoluție.

(1) În absența unei decizii comune a autorităților de rezoluție în termenul de 4 luni prevăzut la art. 77 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, la nivel de grup de rezoluție, în situația în care este în dezacord cu planul de rezoluție a grupului, ia propria decizie și, după caz, identifică entitatea de rezoluție și elaborează și actualizează un plan de rezoluție pentru grupul de rezoluție compus din entitățile aflate în jurisdicția sa.

(2) Decizia de dezacord trebuie să fie temeinic motivată, să prezinte motivele dezacordului față de planul de rezoluție a grupului propus și să ia în considerare opiniile și rezervele celorlalte autorități de rezoluție și autorități competente.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, la nivelul unui grup de rezoluție, notifică decizia sa celorlalți membri ai colegiului de rezoluție.

(1) Cu respectarea prevederilor art. 82 , dacă în termenul de patru luni prevăzut la art. 77 , oricare dintre autoritățile de rezoluție implicate se adresează Autorității bancare europene pentru acordarea de asistență, în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene exprimată în termen de o lună.

(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, nu se mai poate adresa Autorității bancare europene.

(5) În absența unei decizii a Autorității bancare europene se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, după consultarea autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care își au sediul sucursale semnificative, în măsura în care posibilitatea de soluționare este relevantă pentru sucursalele semnificative, evaluează măsura în care soluționarea unei instituții de credit ce nu face parte dintr-un grup este posibilă, în sensul alin. (3) , fără să se bazeze pe oricare dintre următoarele:

(2) Banca Națională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea, de către structura care exercită funcția de rezoluție, a structurii care exercită funcția de supraveghere.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, consideră că soluționarea unei instituții de credit este posibilă dacă este fezabil și credibil, în opinia acesteia, fie să lichideze instituția de credit prin procedura de insolvență, fie să remedieze situația instituției de credit prin aplicarea de instrumente de rezoluție și exercitarea de competențe de rezoluție, cu evitarea pe cât posibil a oricăror efecte negative semnificative asupra sistemului financiar național, al altor state membre sau al Uniunii Europene, inclusiv în caz de instabilitate financiară mai extinsă sau de evenimente la scara întregului sistem, și cu scopul asigurării continuității funcțiilor critice ale instituției de credit.

(4) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, notifică Autoritatea bancară europeană în timp util ori de câte ori consideră că soluționarea unei instituții de credit nu este posibilă.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, împreună cu autoritățile de rezoluție ale filialelor, după consultarea autorităților competente ale filialelor și autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care își au sediul sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursalele semnificative respective, evaluează măsura în care soluționarea grupului este posibilă, în sensul alin. (3) , fără să se prezume oricare dintre următoarele:

(2) Banca Națională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea structurii care exercită funcția de supraveghere.

(3) Se consideră că soluționarea unui grup este posibilă dacă autoritățile de rezoluție consideră că este fezabil și credibil fie să lichideze entități din grup prin procedura de insolvență, fie să soluționeze grupul aplicând instrumente de rezoluție și exercitând competențe de rezoluție asupra entităților de rezoluție din grup, cu evitarea, pe cât posibil, a oricăror consecințe negative considerate de către autoritățile de rezoluție ca fiind semnificative asupra sistemelor financiare ale statelor membre în care sunt situate entitățile sau sucursalele din grup sau ale altor state membre sau al Uniunii Europene, inclusiv instabilitate financiară mai extinsă sau evenimente la scara întregului sistem, cu scopul asigurării continuității funcțiilor critice îndeplinite de acele entități din grup, în cazul în care acestea pot fi ușor separate în timp util sau pe alte căi.

(4) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, notifică Autoritatea bancară europeană în timp util ori de câte ori consideră că soluționarea unui grup nu este posibilă.

(5) Evaluarea posibilității de soluționare a unui grup este analizată în cadrul colegiilor de rezoluție prevăzute la art. 458-463 .

(1) Evaluarea posibilității de soluționare a grupului în temeiul art. 88 și 89 se realizează concomitent și în scopul elaborării și actualizării planului de rezoluție a grupului în conformitate cu prevederile art. 58-63 .

(2) Evaluarea se realizează în cadrul procedurii decizionale prevăzute la art. 64-72 .

(1) În cazul în care un grup cuprinde mai mult de un grup de rezoluție, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, împreună cu autoritățile prevăzute la art. 88 alin. (1) , evaluează posibilitatea de soluționare a fiecărui grup de rezoluție în conformitate cu prevederile art. 88-90 .

(2) Evaluarea prevăzută la alin. (1) se efectuează în plus față de evaluarea posibilității de soluționare a grupului în ansamblul său și se efectuează în cadrul procedurii decizionale prevăzute la art. 64-72 .

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, împreună cu autoritatea de rezoluție la nivel de grup și cu autoritățile de rezoluție ale celorlalte filiale, după consultarea supraveghetorului consolidant, autorităților competente ale celorlalte filiale și autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care își au sediul sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursalele semnificative respective, evaluează, în mod similar celor prevăzute la art. 88-90 , măsura în care soluționarea unui grup este posibilă.

(2) În cazul în care un grup cuprinde mai multe grupuri de rezoluție, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a unei entități de rezoluție, persoană juridică română, evaluează posibilitatea de soluționare a grupului de rezoluție a cărui întreprindere mamă este respectiva entitate de rezoluție, în mod similar celor prevăzute la art. 88-90 .

(1) Doar în cazul în care o instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) se află în situația în care îndeplinește simultan următoarele condiții:

(2) În cazul în care o instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) se află în situația prevăzută la alin. (1) , aceasta notifică imediat Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, cu privire la neconformarea respectivă.

(3) În situația prevăzută la alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a instituției de credit sau entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) , evaluează fără întârzieri nenecesare dacă să își exercite sau nu competența prevăzută la alin. (1) , ținând seama de toate elementele următoare:

(4) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, repetă analiza oportunității de a exercita competența prevăzută la alin. (1) cel puțin lunar, atât timp cât instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) continuă să se afle în situația prevăzută la alin. (1) .

(5) Dacă Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, constată că instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) se află încă în situația prevăzută la alin. (1) la 9 luni după ce i-a fost notificată respectiva situație de către instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) , aceasta își exercită competența prevăzută la alin. (1) , cu excepția cazului în care consideră, în urma unei analize, că sunt îndeplinite cel puțin două dintre următoarele condiții:

(6) Banca Națională a României se asigură că exercitarea competenței prevăzute la alin. (3) și (5) se realizează după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere.

(7) În cazul în care se constată îndeplinirea condițiilor de exceptare prevăzute la alin. (5) , Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție notifică structurii care exercită funcția de supraveghere decizia și prezintă și explică în scris rezultatul analizei sale.

(8) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, repetă în fiecare lună analiza proprie cu privire la aplicabilitatea excepției prevăzute la alin. (5) .

(9) Suma maxim distribuibilă aferentă cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile se calculează prin înmulțirea sumei calculate în conformitate cu alin. (11) cu factorul stabilit în conformitate cu alin. (12) .

(10) Suma maxim distribuibilă aferentă cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile se reduce cu orice cuantum care rezultă ca urmare a inițierii oricăreia dintre acțiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) , b) sau c).

(11) În sensul alin. (9) , suma care urmează să fie înmulțită cu factorul stabilit în conformitate cu alin. (12) se obține prin parcurgerea următoarelor etape:

(12) Factorul prevăzut la alin. (9) se stabilește după cum urmează:

(13) În aplicarea prevederilor alin. (12) , limita superioară și limita inferioară a fiecărei cuartile a cerinței amortizorului combinat se calculează după cum urmează: unde «Qn» = numărul de ordine al cuartilei în cauză.

(1) Dacă în urma evaluării posibilității de soluționare a unei instituții de credit și a altor entități, efectuată în conformitate cu prevederile art. 85-91 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, apreciază că există obstacole semnificative în calea posibilității de soluționare a instituției de credit sau entității respective, va notifica aceste constatări în scris instituției de credit și entităților respective, precum și autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale semnificative.

(2) Banca Națională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea structurii care exercită funcția de supraveghere și, în situația în care structura care exercită funcția de rezoluție constată existența unor obstacole semnificative în calea posibilității de soluționare a instituției de credit și a altor entități, va notifica aceste constatări în scris structurii care exercită funcția de supraveghere.

(1) În termen de 4 luni de la data primirii notificării în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (1) , instituția de credit sau entitatea transmite Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, propuneri de măsuri având ca scop gestionarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative precizate în notificare.

(2) În termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (1) , instituția de credit sau entitatea propune Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, măsuri posibile și calendarul privind implementarea acestora, pentru a se asigura conformarea cu cerințele prevăzute de art. 295²⁶ sau art. 295²⁷-295³¹ și cu cerința amortizorului combinat, în cazul în care un obstacol semnificativ în calea posibilității de soluționare este cauzat de una dintre situațiile următoare:

(3) Calendarul pentru implementarea măsurilor propuse potrivit alin. (2) ia în considerare cauzele obstacolului semnificativ.

(4) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, evaluează eficacitatea măsurilor propuse, potrivit alin. (1) și (2) , pentru gestionarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative în cauză.

(5) Banca Națională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (4) se realizează după consultarea de către structura care exercită funcția de rezoluție a structurii care exercită funcția de supraveghere.

(1) Dacă Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, consideră că măsurile propuse de instituția de credit sau de entitate, în conformitate cu prevederile art. 94 , nu asigură reducerea în mod eficace sau înlăturarea obstacolelor în cauză, impune acesteia măsuri alternative care pot atinge același obiectiv și notifică respectivele măsuri în scris instituției de credit sau entității, care, în termen de o lună de la primirea notificării măsurilor alternative, propune un plan de conformare la acestea. Aceste măsuri pot fi impuse de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție sau în calitate de autoritate competentă.

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, însoțește notificarea măsurilor alternative de argumentele pentru care măsurile propuse de instituția de credit sau de entitate nu sunt considerate eficace pentru înlăturarea obstacolelor din calea posibilității de soluționare și de prezentarea modului în care măsurile alternative propuse sunt proporționale pentru îndepărtarea acestor obstacole.

(3) La stabilirea măsurilor alternative, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ține cont de amenințarea pentru stabilitatea financiară reprezentată de acele obstacole în calea soluționării și de efectul măsurilor asupra activității instituției de credit sau entității, stabilității acesteia și a capacității sale de a contribui la economie.

În sensul art. 95 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate lua oricare dintre următoarele măsuri:

Decizia luată conform art. 92 sau 95 trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:

(1) Anterior identificării oricăreia dintre măsurile la care se face referire la art. 95 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, după consultarea, dacă este cazul, a autorității naționale macroprudențiale desemnate din România, ia în considerare, în mod corespunzător, efectul potențial al măsurilor respective asupra instituției de credit sau entității respective, asupra pieței interne de servicii financiare, asupra stabilității financiare din alte state membre și din Uniunea Europeană în ansamblu.

(2) Banca Națională a României se asigură că activitatea prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea de către structura care exercită funcția de rezoluție a structurii care exercită funcția de supraveghere.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, împreună cu Autoritatea bancară europeană, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, întocmesc și prezintă un raport întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană și autorităților de rezoluție ale filialelor pentru a fi transmis filialelor care intră în responsabilitatea acestora, precum și autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale semnificative.

(2) Banca Națională a României se asigură că raportul prevăzut la alin. (1) este întocmit cu consultarea de către structura care exercită funcția de rezoluție a structurii care exercită funcția de supraveghere.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, consultă anterior definitivării raportului și celelalte autorități competente relevante. Raportul include o analiză a obstacolelor considerate de Banca Națională a României ca fiind semnificative în aplicarea eficace a instrumentelor de rezoluție și a exercitării competențelor de rezoluție în raport cu grupul și, de asemenea, în raport cu grupurile de rezoluție, atunci când un grup este compus din mai mult de un grup de rezoluție.

(4) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, se asigură de includerea în cadrul raportului a impactului măsurilor asupra modelului de afaceri al grupului și a recomandărilor de măsuri proporționale și specifice care, în opinia acesteia, sunt necesare sau adecvate pentru a îndepărta aceste obstacole.

(5) În cazul în care un obstacol care afectează posibilitatea de soluționare a grupului este cauzat de situația în care se află o entitate a grupului, așa cum este prevăzută la art. 94 alin. (2) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, notifică analiza sa privind acest obstacol întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană după consultarea autorității de rezoluție a entității de rezoluție și a autorităților de rezoluție ale filialelor acesteia care sunt instituții.

(1) În termen de 4 luni de la data primirii raportului, întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România poate prezenta observații și poate propune Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, măsuri alternative de remediere a obstacolelor identificate în raport.

(2) Prevederile alin. (1) și (3) sunt aplicate și în situația în care autoritatea de rezoluție la nivel de grup este o autoritate din alt stat membru.

(3) În cazul în care obstacolele identificate în raport sunt cauzate de o situație a unei entități din grup, așa cum este prevăzută la art. 94 alin. (2) , întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România, în termen de două săptămâni de la data primirii unei notificări efectuate în conformitate cu prevederile art. 100 alin. (5) , propune Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, posibile măsuri și calendarul de implementare a acestora pentru a se asigura că entitatea respectivă respectă cerințele prevăzute la art. 295²⁶ sau art. 295²⁷-295³¹ , exprimate ca procent din valoarea totală a expunerii la risc, calculată în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și, după caz, cerința amortizorului combinat și cerințele prevăzute la art. 295²⁶ și art. 295²⁷-295³¹ din prezenta lege, exprimate ca procent din indicatorul de măsurare a expunerii totale prevăzut la art. 429 și 429a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare.

(4) Calendarul pentru implementarea măsurilor propuse potrivit alin. (3) ia în considerare cauzele care au determinat obstacolul semnificativ.

(5) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, evaluează eficacitatea măsurilor propuse, potrivit alin. (3) , pentru gestionarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative în cauză.

(6) Banca Națională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (5) se realizează după consultarea de către structura care exercită funcția de rezoluție a structurii care exercită funcția de supraveghere.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, comunică Autorității bancare europene, autorităților de rezoluție ale filialelor și autorităților de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care este relevant pentru sucursalele semnificative, măsurile propuse de întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană.

(2) Banca Națională a României se asigură că măsurile prevăzute la alin. (1) sunt comunicate de către structura care exercită funcția de rezoluție structurii care exercită funcția de supraveghere.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, și autoritățile de rezoluție ale filialelor, după consultarea cu autoritățile competente și cu autoritățile de rezoluție din jurisdicțiile în care sunt situate sucursale semnificative, depun toate diligențele pentru a ajunge la o decizie comună în cadrul colegiului de rezoluție referitoare la identificarea obstacolelor pe care aceste autorități le consideră ca fiind majore și, după caz, la evaluarea măsurilor propuse de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană cu sediul în România și a măsurilor impuse de autorități în vederea reducerii sau eliminării obstacolelor, ținând cont de impactul potențial al măsurilor în toate statele membre în care grupul operează.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, și autoritățile de rezoluție ale filialelor iau decizia comună în termen de 4 luni de la transmiterea de observații de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană.

(2) În cazul în care întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană nu a prezentat observații, decizia comună se ia în termen de o lună de la data expirării perioadei de 4 luni prevăzute la art. 101 alin. (1) .

(3) Decizia comună privind obstacolele din calea posibilității de soluționare, cauzate de o situație prevăzută la art. 94 alin. (2) , se adoptă în termen de două săptămâni de la data la care întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană prezintă eventuale observații în conformitate cu prevederile art. 101 .

(4) Decizia comună trebuie să fie motivată și formalizată întrun document care va fi transmis de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană.

(5) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, poate solicita asistența Autorității bancare europene, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(1) Decizia trebuie să fie temeinic motivată și să țină seama de opiniile și rezervele celorlalte autorități de rezoluție.

(2) Decizia de la alin. (1) este transmisă de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană.

(1) Dacă în termenul aplicabil prevăzut la art. 103 o autoritate de rezoluție a solicitat medierea Autorității bancare europene cu privire la măsurile prevăzute la art. 96 lit. g) , h) sau m) potrivit dispozițiilor art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

(2) Termenul aplicabil prevăzut la art. 103 se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene exprimată în termen de o lună, fără a aduce atingere prevederilor art. 18 alin. (5) din Directiva 2014/59/UE.

(4) În absența unei decizii a Autorității bancare europene, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup.

(1) În absența unei decizii comune și după expirarea termenului prevăzut de prevederile care transpun art. 18 alin. (5) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, în legislația statelor membre, Banca Națională a României nu mai poate solicita medierea Autorității bancare europene.

(2) Atunci când Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, este consultată de către o autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, de către o autoritate de rezoluție la nivelul unui grup de rezoluție în legătură cu măsurile adecvate care trebuie aplicate, potrivit prevederilor care transpun art. 17 alin. (4) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, în legislația statelor membre, unei filiale care nu este entitate de rezoluție sau unei entități de rezoluție din cadrul grupului, Banca Națională a României participă în cadrul procesului de consultare potrivit competențelor deținute.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, la nivelul unui grup de rezoluție, transmite entităților din grup aflate în jurisdicția sa raportul primit de la autoritatea de rezoluție a grupului, care l-a întocmit potrivit prevederilor care au transpus art. 18 paragraful (2) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, în legislația statului membru în care este stabilită.

(2) În cazul în care un obstacol care afectează posibilitatea de soluționare a grupului este cauzat de situația în care se află o entitate a grupului, persoană juridică română, așa cum este prevăzută la art. 94 alin. (2) , iar Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, în calitate de autoritate de rezoluție la nivelul unui grup de rezoluție, este consultată de către autoritatea de rezoluție a grupului cu privire la obstacolul respectiv, Banca Națională a României participă în cadrul procesului de consultare potrivit competențelor deținute.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, de autoritate de rezoluție la nivelul unui grup de rezoluție, evaluează eficacitatea măsurilor propuse de întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, potrivit prevederilor care transpun art. 17 alin. (3) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, în legislația statului membru în care aceasta este stabilită, pentru gestionarea sau înlăturarea obstacolelor semnificative în cauză.

(2) Banca Națională a României se asigură că evaluarea prevăzută la alin. (1) se realizează de către structura care exercită funcția de rezoluție după consultarea structurii care exercită funcția de supraveghere.

(1) În cazul în care o sucursală semnificativă este situată în România, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă din România și în calitate de autoritate de rezoluție din România, cooperează cu autoritatea de rezoluție la nivel de grup și cu celelalte autorități de rezoluție implicate, în vederea ajungerii la o decizie comună în cadrul colegiului de rezoluție referitoare la identificarea obstacolelor pe care aceste autorități le consideră ca fiind majore și, după caz, la evaluarea măsurilor propuse de către întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană și a măsurilor impuse de autorități în vederea reducerii sau eliminării obstacolelor, ținând cont de impactul potențial al măsurilor în toate statele membre în care grupul operează.

(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție cooperează cu structura care exercită funcția de supraveghere.

(1) În absența unei decizii comune în termenul prevăzut la art. 113 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual pentru o filială care nu este entitate de rezoluție, sau, după caz, în calitate de autoritate de rezoluție a unui grup de rezoluție, ia propria decizie privind măsurile adecvate care urmează să fie aplicate de filială la nivel individual sau la nivelul grupului de rezoluție potrivit dispozițiilor art. 95 . Decizia trebuie să fie temeinic motivată și să țină cont de opiniile și rezervele celorlalte autorități de rezoluție.

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, pentru o filială care nu este entitate de rezoluție, transmite decizia filialei vizate, entității de rezoluție din același grup de rezoluție, autorității de rezoluție a entității de rezoluție respective și, dacă este diferită, autorității de rezoluție la nivel de grup.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a unui grup de rezoluție, transmite decizia entității de rezoluție.

(1) Dacă, în termenul aplicabil prevăzut la art. 113 , oricare dintre autoritățile de rezoluție solicită medierea Autorității bancare europene cu privire la măsurile adecvate care trebuie luate potrivit dispozițiilor art. 96 lit. g) , h) sau m) , în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, de autoritate de rezoluție la nivel de grup de rezoluție, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

(2) Termenul aplicabil prevăzut la art. 113 se consideră perioadă de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, de autoritate de rezoluție la nivel de grup de rezoluție, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene exprimată în termen de o lună.

(4) După expirarea termenului prevăzut la art. 113 sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, de autoritate de rezoluție la nivel de grup de rezoluție, nu mai poate solicita medierea Autorității bancare europene în legătură cu măsurile adecvate care trebuie luate potrivit dispozițiilor art. 96 lit. g) , h) sau m) .

(5) În absența unei decizii a Autorității bancare europene se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual sau, după caz, de autoritate de rezoluție la nivel de grup de rezoluție.

(1) Dacă sunt respectate condițiile prevăzute la art. 117-148 , o instituție-mamă din România, o instituție-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d) , persoană juridică română, și filiale ale acesteia din România, din alte state membre sau din state terțe care au calitatea de instituție sau instituție financiară și care sunt incluse în supravegherea pe bază consolidată în cadrul Uniunii Europene pot încheia acorduri intragrup privind acordarea de sprijin financiar oricărei părți la acord care îndeplinește condițiile de intervenție timpurie conform art. 149-151 .

(2) Instituțiile și instituțiile financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unor instituții-mamă sau ale unor entități similare celor prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d) din alte state membre, care sunt supuse supravegherii pe bază consolidată în cadrul Uniunii Europene, pot participa în cadrul acordurilor intragrup încheiate în cadrul grupului în condițiile prevăzute la alin. (1) .

(1) Existența unui acord de sprijin financiar intragrup nu constituie o condiție prealabilă pentru ca o instituție de credit să poată furniza sprijin financiar intragrup unei entități din grup care întâmpină dificultăți financiare, dacă instituția de credit decide astfel, cu luarea în considerare a situației specifice a entității și a politicilor grupului, în cazul în care aceasta nu reprezintă un risc pentru întregul grup.

(2) Existența unui acord de sprijin financiar intragrup nu constituie o condiție prealabilă pentru ca entitățile prevăzute la art. 117 să funcționeze pe teritoriul României.

(1) Prevederile din legislația națională, ce constituie un impediment legal pentru tranzacțiile privind furnizarea de sprijin financiar intragrup derulate potrivit dispozițiilor art. 117-148 , nu se aplică.

(2) Dispozițiile art. 117-148 nu aduc atingere prevederilor care stabilesc limite ale tranzacțiilor intragrup potrivit Regulamentului (UE) nr. 575/2013, reglementărilor date în aplicarea acestuia ori potrivit legislației altui stat membru care pune în aplicare opțiunile prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sau transpune Directiva 2013/36/UE ori a prevederilor care impun separarea, din motive de stabilitate financiară, a unor părți dintr-un grup sau a activităților desfășurate în cadrul unui grup.

(1) Acordul de sprijin financiar intragrup poate acoperi una sau mai multe filiale ale grupului și poate prevedea sprijin financiar din partea întreprinderii-mamă către filiale, din partea filialelor către întreprinderea-mamă, între filialele din grup care sunt parte la acord sau orice altă combinație între părți ale acordului.

(2) Sprijinul financiar prevăzut de acord poate fi sub formă de credit, furnizare de garanții personale, furnizare de active pentru a fi utilizate drept garanții reale sau orice combinație între aceste forme de sprijin financiar, în cadrul uneia sau mai multor tranzacții, inclusiv între beneficiarul sprijinului și o terță parte.

(3) În cazul în care, în conformitate cu termenii acordului de sprijin financiar intragrup, o entitate din grup se angajează să acorde sprijin financiar unei alte entități din grup, acest din urmă acord poate include o clauză de reciprocitate, prin care entitatea din grup care primește sprijinul se angajează să acorde sprijin financiar entității din grup care acordă sprijinul.

Acordul de sprijin financiar intragrup trebuie să respecte următoarele cerințe:

(1) Acordul de sprijin financiar intragrup poate fi încheiat numai dacă, la momentul elaborării proiectului de acord, autoritățile competente relevante estimează că niciuna dintre instituțiile de credit din grup nu îndeplinește condițiile de intervenție timpurie.

(2) În vederea încheierii acordului de sprijin financiar intragrup, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, informează supraveghetorul consolidant dacă instituțiile de credit din grup aflate în supravegherea sa îndeplinesc sau nu condițiile de intervenție timpurie.

(1) Entitățile din grup, persoane juridice române, care pot intra într-un acord de sprijin financiar intragrup în conformitate cu prevederile art. 117-124 , fac public faptul că au încheiat sau nu au încheiat un astfel de acord.

(2) Entitățile din grup prevăzute la alin. (1) care sunt parte a unui acord de sprijin financiar intragrup trebuie să facă publică descrierea condițiilor generale ale acordului, denumirile entităților din grup care sunt parte la acesta și să actualizeze aceste informații cel puțin o dată pe an.

(3) Prevederile art. 431-434 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(1) Instituția-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, solicită Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, autorizarea pentru orice proiect de acord de sprijin financiar intragrup propus în temeiul art. 117-124 .

(2) Cererea de autorizare trebuie să conțină textul proiectului de acord și să indice entitățile din grup care intenționează să fie parte la acord.

(1) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, va depune toate diligențele pentru a adopta, împreună cu autoritățile competente relevante, în termen de patru luni de la data primirii cererii de autorizare, o decizie comună cu privire la măsura în care termenii acordului propus respectă condițiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la art. 137 , luând în considerare impactul potențial, inclusiv orice consecințe de ordin fiscal, al aplicării acordului în toate statele membre în care funcționează grupul.

(2) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, comunică în scris solicitantului decizia comună, însoțită de fundamentarea acesteia.

(3) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate solicita Autorității bancare europene asistență pentru adoptarea unei decizii comune de către autoritățile competente, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(1) În cazul în care autoritățile competente nu ajung la o decizie comună în termenul de patru luni prevăzut la art. 130 alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie în legătură cu cererea de autorizare, pe care o transmite celorlalte autorități competente și instituției de credit solicitante.

(2) Decizia trebuie să fie formalizată într-un document, să fie fundamentată și să țină cont de opiniile și rezervele celorlalte autorități competente, exprimate în termenul de patru luni.

(1) Dacă, în termenul de patru luni prevăzut la art. 130 alin. (1) , oricare dintre autoritățile competente implicate solicită opinia Autorității bancare europene conform art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulament (UE) nr. 1.093/2010.

(3) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene exprimată în termen de o lună.

(4) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu mai poate solicita opinia Autorității bancare europene în legătură cu cererea de autorizare a ajutorului financiar intragrup.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, depune toate diligențele pentru adoptarea unei decizii comune cu celelalte autorități competente relevante, în termen de patru luni de la data primirii cererii de autorizare de către supraveghetorul consolidant, cu privire la măsura în care termenii acordului propus respectă condițiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la art. 137 , luând în considerare impactul potențial, inclusiv orice consecințe de ordin fiscal, ale aplicării acordului în România.

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita Autorității bancare europene să acorde asistență pentru adoptarea unei decizii comune de către autoritățile competente, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(1) În termenul de patru luni prevăzut la art. 133 alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita opinia Autorității bancare europene conform art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(3) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu mai poate solicita opinia Autorității bancare europene în legătură cu cererea de autorizare a ajutorului financiar intragrup.

(1) Orice proiect de acord care a fost autorizat de către supraveghetorul consolidant este supus aprobării acționarilor fiecărei entități din grup care intenționează să fie parte la acord.

(2) Acordul este valabil doar pentru entitățile din grup ai căror acționari au aprobat acordul și au autorizat organul de conducere al respectivei entități din grup să decidă acordarea și/sau primirea de sprijin financiar în conformitate cu termenii acordului și cu condițiile stabilite la art. 117-148 . Acordul nu mai este valabil dacă acționarii revocă autorizarea.

Sprijinul financiar poate fi acordat de o entitate din grup, persoană juridică română, în conformitate cu prevederile art. 117-124 , dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

(1) Decizia de a furniza sprijin financiar intragrup în conformitate cu acordul este luată de organul de conducere al entității din grup care furnizează sprijinul financiar.

(2) Această decizie trebuie să fie motivată și să indice scopul pentru care se propune sprijinul financiar, respectiv modul în care furnizarea sprijinului financiar este conformă cu condițiile stabilite la art. 137 .

(3) Decizia de a accepta sprijinul financiar intragrup pe baza acordului este luată de organul de conducere al entității din grup care primește sprijin financiar.

(1) Înainte de a acorda sprijin conform unui acord de sprijin financiar intragrup, organul de conducere al entității din grup, persoană juridică română, care intenționează să acorde sprijinul financiar și care este supusă supravegherii Băncii Naționale a României la nivel individual sau consolidat, trebuie să notifice:

(2) Notificarea trebuie să conțină decizia motivată a organului de conducere, conform art. 139 , precum și detalii cu privire la sprijinul financiar propus, inclusiv o copie a acordului de sprijin financiar intragrup.

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual a entității din grup care furnizează sprijin financiar, evaluează dacă au fost îndeplinite condițiile pentru acordarea de sprijin financiar intragrup prevăzute la art. 137 și, în termen de cinci zile lucrătoare de la data primirii unei notificări complete de la entitatea care acordă sprijin financiar, aprobă acordarea sau, în cazul în care constată că nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute la art. 137 , interzice sau limitează sprijinul financiar.

(2) Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, privind interzicerea sau limitarea sprijinului financiar trebuie să fie motivată.

Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual a entității care furnizează sprijin financiar, comunică fără întârziere decizia privind aprobarea, interzicerea sau limitarea sprijinului financiar către:

Instituția de credit, persoană juridică română, care furnizează sprijin financiar și care este supusă supravegherii Băncii Naționale a României la nivel individual și/sau consolidat transmite decizia organului de conducere cu privire la furnizarea sprijinului financiar: