(1) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, va depune toate diligențele pentru a adopta, împreună cu autoritățile competente relevante, în termen de patru luni de la data primirii cererii de autorizare, o decizie comună cu privire la măsura în care termenii acordului propus respectă condițiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la art. 137 , luând în considerare impactul potențial, inclusiv orice consecințe de ordin fiscal, al aplicării acordului în toate statele membre în care funcționează grupul.

(2) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, comunică în scris solicitantului decizia comună, însoțită de fundamentarea acesteia.

(3) Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate solicita Autorității bancare europene asistență pentru adoptarea unei decizii comune de către autoritățile competente, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.