(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, stabilește sfera de aplicare a competenței prevăzute la art. 186¹ alin. (1) în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte.
(2) În sensul alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, evaluează cu atenție dacă este adecvată extinderea sferei de aplicare a competenței de suspendare și la depozitele eligibile, așa cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, în special în ceea ce privește depozitele garantate deținute de persoane fizice și de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii.
(3) În sensul alin. (1) și (2) , atunci când Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, exercită competența de suspendare a obligațiilor de plată sau de livrare în ceea ce privește depozitele garantate, acele depozite nu sunt considerate indisponibile în sensul Legii nr. 311/2015 .
(4) În cazul exercitării competenței de suspendare a obligațiilor de plată sau de livrare în ceea ce privește depozitele eligibile, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, se asigură că deponenții au acces la un cuantum zilnic adecvat din depozitele respective.
(5) Cuantumul zilnic adecvat prevăzut la alin. (4) se stabilește de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, de la caz la caz, în funcție de situația specifică a instituției de credit supuse rezoluției și de condițiile economice și financiare existente la momentul stabilirii cuantumului respectiv.