(1) O evaluare care nu respectă toate cerințele prevăzute la art. 201-213 este considerată provizorie până la momentul în care o persoană independentă efectuează o evaluare care respectă pe deplin toate cerințele prevăzute la art. 201-213 . Această evaluare definitivă ex-post se efectuează cât mai curând posibil. Ea este distinctă de evaluarea prevăzută la art. 424-426 , indiferent dacă este efectuată simultan cu aceasta sau de către aceeași persoană independentă.

(2) Evaluarea definitivă ex-post se realizează în următoarele scopuri:

a) să asigure că orice pierderi privind activele instituției de credit sau ale entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) sunt recunoscute în întregime în evidențele contabile;

b) să contribuie la fundamentarea deciziei de a reajusta creanțele creditorilor sau de a majora valoarea contraprestațiilor plătite, în conformitate cu prevederile art. 211 .