După aplicarea instrumentului de vânzare a afacerii, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate exercita, cu aprobarea cumpărătorului, competențele de transfer în ceea ce privește activele, drepturile ori obligațiile transferate cumpărătorului, în vederea transferării activelor, drepturilor sau obligațiilor înapoi la instituția supusă rezoluției, ori a acțiunilor sau altor instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor inițiali, iar instituția supusă rezoluției sau proprietarii inițiali au obligația de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligații, acțiuni sau alte instrumente de proprietate.