Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate aplica instrumentul de recapitalizare internă în vederea îndeplinirii obiectivelor rezoluției prevăzute la art. 178 , în conformitate cu principiile rezoluției prevăzute la art. 188 pentru oricare din următoarele scopuri:

a) recapitalizarea unei instituții de credit sau a unei entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , atunci când sunt îndeplinite condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție, într-o măsură suficientă pentru a restabili capacitatea acesteia de a se conforma condițiilor de autorizare și de a continua să-și desfășoare activitățile pentru care este autorizată în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care condițiile de autorizare se aplică entității, și pentru a menține un nivel suficient de încredere a pieței în instituția de credit sau entitatea respectivă;

b) conversia în titluri de capital sau reducerea valorii principalului creanțelor sau al instrumentelor de datorie care sunt transferate:

(i) către o instituție de credit-punte, în vederea realizării unui aport de capital la respectiva instituție-punte; sau

(ii) cadrul instrumentului de vânzare a afacerii sau al instrumentului de separare a activelor.