(1) Instituțiile de credit și entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) îndeplinesc, în permanență, cerința privind fondurile proprii și datoriile eligibile în conformitate cu prevederile prezentului articol și ale art. 295⁶-295⁴⁵ .

(2) Cerința prevăzută la alin. (1) se calculează în conformitate cu prevederile art. 295¹⁸ , 295¹⁹ sau 295²¹ , după caz, drept sumă a fondurilor proprii și a datoriilor eligibile și se exprimă ca procent din:

a) valoarea totală a expunerii la risc a entității prevăzute la alin. (1) , calculată în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare; și

b) indicatorul de măsurare a expunerii totale, al entității relevante prevăzute la alin. (1) , calculat în conformitate cu prevederile art. 429 și 429a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare.

(3) Instituțiile de credit și entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) îndeplinesc simultan nivelurile care rezultă din cele două baze de măsurare.