LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 304

Azi

Abrogat la 3 ianuarie 2022 · de Legea nr. 320/2021

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, determină cerințele minime care urmează să fie aplicate la nivel individual filialelor, persoane juridice române, din grupul unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană. Cerințele minime respective se stabilesc la un nivel corespunzător pentru filială, ținând seama de următoarele: a) criteriile prevăzute la art. 300, în special dimensiunea, modelul economic și profilul de risc ale filialei, inclusiv fondurile sale proprii; și b) cerința consolidată care a fost stabilită la nivel de grup în conformitate cu prevederile art. 303. (2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, trebuie să depună toate diligențele necesare pentru a ajunge la o decizie comună cu autoritatea de rezoluție la nivel de grup și cu celelalte autorități de rezoluție responsabile la nivel individual pentru filialele din grup, în ceea ce privește nivelul cerinței minime care urmează să fie aplicată fiecărei filiale la nivel individual. (3) Decizia comună este luată în termen de 4 luni de la data la care Banca Națională a României comunică autorității de rezoluție la nivel de grup propunerea privind nivelul cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile la nivel individual. (4) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și în cazul în care Banca Națională a României este autoritate de rezoluție la nivel de grup, caz în care termenul de 4 luni prevăzut la alin. (3) curge de la data la care autoritățile de rezoluție la nivel individual comunică Băncii Naționale a României propunerile privind nivelul cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile care urmează să fie aplicată fiecărei filiale la nivel individual. (5) Decizia comună este pe deplin motivată și este pusă la dispoziția filialelor și a instituției-mamă din Uniunea Europeană de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, respectiv în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, după caz. (6) În absența unei astfel de decizii comune a autorităților de rezoluție în termen de patru luni, decizia este luată de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, ținând seama în mod corespunzător de punctele de vedere și rezervele exprimate de autoritatea de rezoluție la nivel de grup. (7) În absența unei decizii comune a autorităților de rezoluție în termenul de patru luni, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, își poate exprima puncte de vedere, respectiv rezerve, cu privire la determinarea cerinței minime care urmează să fie aplicată filialelor de către autoritățile de rezoluție. (8) În termenul de patru luni, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, poate aduce problema în atenția Autorității bancare europene, în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, cu modificările ulterioare. (9) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, nu aduce în atenția Autorității bancare europene respectiva problemă în vederea medierii, dacă nivelul cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile stabilit de autoritatea de rezoluție la nivel individual se încadrează în limita unui punct procentual față de nivelul stabilit la nivel consolidat, în conformitate cu prevederile art. 303. (10) Dacă, până la finalul perioadei de patru luni, autoritatea de rezoluție la nivel de grup aduce problema în atenția Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, cu modificările ulterioare, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, își amână decizia și așteaptă orice decizie pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament. (11) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene, exprimată în termen de o lună. (12) În absența unei decizii a Autorității bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual. (13) Perioada de patru luni prevăzută la alin. (8) și (10) se consideră a reprezenta etapă de conciliere în sensul aceluiași regulament. (14) Problema nu poate fi adusă în atenția Autorității bancare europene după expirarea perioadei de patru luni prevăzute la alin. (8) sau după ce s-a ajuns la o decizie comună. (15) Deciziile comune luate potrivit alin. (2) și (3) și orice decizie luată de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, în absența unei decizii comune, au caracter obligatoriu pentru autoritățile de rezoluție implicate. (16) Decizia comună și orice decizie luată în absența unei decizii comune sunt revizuite și, după caz, actualizate periodic.