Pentru a se califica drept instrument contractual de recapitalizare internă în temeiul art. 307 trebuie să se demonstreze Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, faptul că instrumentul:
a) conține o clauză contractuală care prevede faptul că, în cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, decide să aplice instituției de credit respective instrumentul de recapitalizare internă, valoarea acestuia este redusă sau convertită în măsura necesară, înainte ca valoarea altor datorii eligibile să fie redusă sau convertită; și
b) face obiectul unui acord, al unui angajament sau al unei dispoziții de subordonare cu caracter obligatoriu, potrivit cărora, în eventualitatea unor proceduri de insolvență, instrumentul este de rang inferior altor datorii eligibile și nu poate fi rambursat decât după lichidarea altor datorii eligibile datorate la momentul respectiv.