(1) Instituțiile de credit și entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) includ în dispozițiile contractuale o clauză în virtutea căreia creditorul sau partea la acordul sau la instrumentul care creează datoria acceptă că datoria respectivă poate face obiectul exercitării competențelor de reducere a valorii și de conversie și este de acord să respecte orice măsură de reducere a valorii principalului sau a sumei de plată datorate, de conversie sau de anulare, ce poate fi impusă de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, în exercitarea competențelor sale, dacă, în legătură cu o astfel de datorie, sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții:
a) datoria nu este exclusă în temeiul art. 286 ;
b) datoria nu este un depozit prevăzut la art. 234 pct. 3 din Legea nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare;
c) contractul este guvernat de legislația unui stat terț; și
d) datoria este emisă sau contractată după data de la care se aplică prevederile referitoare la recapitalizarea internă, respectiv 1 ianuarie 2016.
(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate excepta de la îndeplinirea obligației prevăzute la alin. (1) instituțiile de credit sau entitățile în cazul cărora cerința prevăzută la art. 295⁵ alin. (1) este egală cu cuantumul necesar acoperirii pierderilor, astfel cum este definit la art. 295¹⁷ alin. (1) lit. a) , dacă datoriile care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (1) și în legătură cu care nu este inclusă clauza contractuală prevăzută la respectivul articol nu sunt luate în considerare pentru îndeplinirea acestei cerințe.