(1) Cu respectarea prevederilor Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de minister competent, poate să participe la recapitalizarea unei instituții de credit sau a unei entități menționate la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , prin aport de capital în schimbul următoarelor instrumente, cu respectarea cerințelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare:
a) instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază;
b) instrumente de fonduri proprii de nivel 1 suplimentar sau de nivel 2.
(2) Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de minister competent, trebuie să asigure, în măsura în care cota-parte de capital pe care o deține într-o instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) o permite, administrarea în mod profesionist și pe baze comerciale a respectivelor instituții de credit sau entități care fac obiectul instrumentului de sprijin financiar prin aport public de capital în conformitate cu prevederile prezentului articol.
(3) În cazul în care instrumentul de sprijin financiar prin aport public de capital este implementat în conformitate cu prevederile prezentului articol, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de minister competent, trebuie să asigure transferarea capitalului deținut la instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) în sectorul privat imediat ce circumstanțele comerciale și financiare o permit.