(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, are competența de a impune unei instituții supuse rezoluției sau oricăreia dintre entitățile din grupul instituției respective furnizarea oricăror servicii sau facilități necesare pentru a permite destinatarului administrarea eficace a activităților care i-au fost transferate.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile inclusiv în situația în care respectiva instituție supusă rezoluției sau entitatea din grup în cauză a intrat într-o procedură de insolvență potrivit legislației în materie aplicabile.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, are competența de a dispune executarea de către entitățile din grup, stabilite în România, a obligațiilor impuse, similar celor prevăzute la alin. (1) , de autoritățile de rezoluție din alte state membre.

(4) Prevederile alin. (3) se aplică, în mod corespunzător, și în situația în care față de entitatea din grup stabilită în România s-a deschis o procedură de insolvență potrivit legislației în materie aplicabile.