(1) Obligațiile garantate printr-un contract de garanție reală beneficiază de o protecție adecvată pentru a împiedica:
a) transferul activelor cu care este garantată obligația, cu excepția cazului în care obligația respectivă, precum și dreptul aferent acesteia sunt transferate;
b) transferul unei obligații garantate, cu excepția cazului în care este transferat și dreptul de a beneficia de garanția reală aferentă obligației;
c) transferul dreptului de a beneficia de garanția reală, cu excepția cazului în care obligația garantată pentru care este constituită garanția reală este de asemenea transferată; sau
d) modificarea sau încetarea unui contract de garanție reală, în virtutea exercitării de către Banca Națională a României a competențelor auxiliare, dacă respectiva modificare sau încetare are ca rezultat încetarea garantării obligației.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) , pentru a asigura disponibilitatea depozitelor acoperite, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate impune:
a) transferul depozitelor acoperite care fac parte din contractele prevăzute la alin. (1) , fără a transfera alte active, drepturi sau obligații care fac parte din același contract; și
b) transferul, modificarea, rezilierea sau lichidarea acelor active, drepturi sau obligații, fără a transfera depozitele acoperite.