LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții generale

Azi

Legea 312/2015 · 4 articole

Articolul 9

(1) Instituțiile de credit care dețin o pondere importantă în sistemul financiar național elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu art. 13-48 și fac obiectul unor planuri de rezoluție individuale în conformitate cu art. 49-84 .

(2) În aplicarea prevederilor prezentului articol se consideră că o instituție de credit are o pondere importantă în sistemul financiar național dacă îndeplinește oricare dintre următoarele condiții:

a) valoarea totală a activelor sale depășește 30 miliarde euro;

b) ponderea activelor totale în produsul intern brut al României depășește 20%, cu excepția cazului în care valoarea activelor totale este sub 5 miliarde euro.

Articolul 10

(1) Prin excepție de la dispozițiile art. 13-84 , având în vedere elementele prevăzute la art. 1 alin. (2) , precum și evaluarea impactului pe care situația de dificultate majoră a unei instituții de credit și lichidarea sa ulterioară prin procedurile de insolvență l-ar putea avea asupra piețelor financiare, asupra altor instituții, asupra condițiilor de finanțare și asupra economiei per ansamblu, precum și potențialele efecte negative semnificative generate de situația de dificultate majoră a instituției de credit, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă și autoritate de rezoluție, poate stabili cerințe simplificate privind planul de redresare și planul de rezoluție al respectivei entități, în ceea ce privește:

a) conținutul și detaliile planurilor de redresare și de rezoluție prevăzute la art. 13-84 ;

b) data până la care primele planuri de redresare și de rezoluție vor fi elaborate și frecvența de actualizare a acestor planuri, care poate fi mai mică decât cea prevăzută la art. 14 , 33 , 54 și 66 ;

c) conținutul și nivelul de detaliere a informațiilor solicitate instituțiilor de credit, în conformitate cu art. 17 alin. (1) lit. a) și b) , art. 57 alin. (1) , art. 60 și secțiunile A și B din anexa care face parte integrantă din prezenta lege;

d) nivelul de detaliere a informațiilor necesare evaluării posibilității de soluționare prevăzute la art. 85-91 și în secțiunea C din anexă .

(2) Evaluarea de la alin. (1) se va realiza de către Banca Națională a României după consultarea, dacă este cazul, cu autoritatea națională macroprudențială desemnată din România.

(3) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă și, după caz, de autoritate de rezoluție, poate impune în orice moment unei instituții de credit căreia i-au fost aplicate cerințe simplificate, potrivit alin. (1) , trecerea la aplicarea integrală a cerințelor prevăzute la art. 13-84 , cu stabilirea și comunicarea termenului de conformare a instituției de credit la noile cerințe.

(4) Aplicarea cerințelor simplificate, prevăzute la alin. (1) , nu afectează competențele Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă și, după caz, de autoritate de rezoluție, de a dispune măsuri de prevenire a crizelor sau măsuri de gestionare a crizelor.

Articolul 11

(1) Cu respectarea dispozițiilor art. 9 și ale alin. (2) al prezentului articol, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă sau, după caz, de autoritate de rezoluție, poate excepta următoarele categorii de entități:

a) cooperativele de credit dintr-o rețea cooperatistă de credit ce beneficiază potrivit legislației naționale de exceptare de la aplicarea unor cerințe prudențiale în conformitate cu art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, de la aplicarea cerințelor prevăzute la art. 13-48 și, după caz, art. 49-84 ;

b) instituții care sunt membre ale unui sistem instituțional de protecție, de la aplicarea cerințelor prevăzute la art. 13-48 .

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) :

a) cerințele prevăzute la art. 13-48 și, după caz, art. 49- 84 se aplică la nivel consolidat rețelei formate din casa centrală și cooperativele de credit afiliate la aceasta care respectă condițiile prevăzute la art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013;

b) sistemul instituțional de protecție va respecta cerințele prevăzute la art. 13-48 , în cooperare cu fiecare dintre instituțiile care beneficiază de exceptare.

(3) În aplicarea cerințelor art. 13-48 entităților prevăzute la alin. (1) , în cazul unei rețele cooperatiste de credit orice trimitere la un grup se consideră a fi făcută la casa centrală împreună cu cooperativele de credit afiliate acesteia în înțelesul art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și cu filialele acestora, iar orice trimitere la întreprinderi-mamă sau la instituții de credit care fac obiectul supravegherii consolidate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi făcută la casa centrală.

Articolul 12

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție și autoritate competentă, comunică Autorității bancare europene modul de aplicare a art. 9 , art. 10 alin. (1) și art. 11 .