LexistoriaDreptul la drept.

Autorizarea proiectului de acord de sprijin financiar intragrup în cazul în care Banca Națională a României este autoritate competentă la nivel individual

Azi

Legea 312/2015 · 2 articole

Articolul 133

(1) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, depune toate diligențele pentru adoptarea unei decizii comune cu celelalte autorități competente relevante, în termen de patru luni de la data primirii cererii de autorizare de către supraveghetorul consolidant, cu privire la măsura în care termenii acordului propus respectă condițiile de acordare a sprijinului financiar prevăzute la art. 137 , luând în considerare impactul potențial, inclusiv orice consecințe de ordin fiscal, ale aplicării acordului în România.

(2) Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita Autorității bancare europene să acorde asistență pentru adoptarea unei decizii comune de către autoritățile competente, în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

Articolul 134

(1) În termenul de patru luni prevăzut la art. 133 alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita opinia Autorității bancare europene conform art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(2) Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

(3) După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu mai poate solicita opinia Autorității bancare europene în legătură cu cererea de autorizare a ajutorului financiar intragrup.