(1) Beneficiarul garanției de stat va informa Ministerul Finanțelor Publice și va proba în scris, cu documente justificative, declarând pe propria răspundere, cu cel puțin 10 zile calendaristice înainte de data scadenței, asupra lipsei disponibilităților bănești necesare achitării sumelor scadente.
(2) Dacă beneficiarul garanției de stat nu își poate îndeplini obligația de plată, conform acordului de împrumut, acesta poate prezenta Ministerului Finanțelor Publice o cerere de plată, pentru ca acesta din urmă să plătească sumele cuvenite creditorului, în conformitate cu prevederile scrisorii de garanție. Cererea de plată va include: ratele de credit datorate, dobânzile și alte costuri, precum și data plăților ce urmează să fie făcute instituției creditoare, de către Ministerul Finanțelor Publice, în conformitate cu termenii scrisorii de garanție.
(3) În cazul în care specificațiile din cererea de plată sunt în conformitate cu clauzele scrisorii de garanție, Ministerul Finanțelor Publice va dispune transferarea sumei sau sumelor solicitate, din fondul de risc în contul indicat de garantat și de instituția creditoare, la data specificată în cerere.
(4) În cazul garanțiilor pentru împrumuturile în valută, Ministerul Finanțelor Publice va cumpăra de la Banca Națională a României valuta necesară în vederea efectuării plăților scadente către instituția creditoare. Plata contravalorii în lei a valutei se va asigura din fondul de risc, în aceeași zi în care este cumpărată valuta, la cursul valutar stabilit de Banca Națională a României valabil în ziua respectivă.
(5) Obligația de rambursare a împrumuturilor directe contractate de Guvern prin Ministerul Finanțelor Publice revine Ministerului Finanțelor Publice. Acesta poate delega această atribuție beneficiarilor finali ai acordurilor de împrumut subsidiar sau a acordurilor de împrumut subsidiar și de garanție.
(6) Sursele de plată pentru fondurile ce au făcut obiectul unor acorduri de împrumut subsidiar sau împrumut subsidiar și de garanție sunt constituite în baza prevederilor acestor acorduri. În situația în care beneficiarii finali sau garanții acestora, în cazul acordurilor de împrumut subsidiar și de garanție, nu dispun de sursele financiare necesare onorării obligațiilor, sursa o constituie fondul de risc.
(7) Prevederile alin. (1)-(4) se aplică în mod corespunzător și în cazul acordurilor de împrumut subsidiar și al acordurilor de împrumut subsidiar și de garanție.