(1) Directorul general conduce activitatea Agenției, o reprezintă în relațiile cu autoritățile administrației publice, cu instituțiile publice centrale și locale, cu persoanele juridice și fizice române sau străine, precum și în justiție. Directorul general poate delega atribuțiile sale.
(1¹) Reprezentarea Agenției și apărarea drepturilor și intereselor acesteia în raporturile cu instanțele judecătorești și parchetele poate fi delegată de către directorul general persoanelor care fac parte din categoriile de personal prevăzute la art. 14 alin. (5) lit. a) și b) , iar mandatul acestora trebuie să cuprindă expres puterile delegate și durata exercitării lor.
(2) În exercitarea atribuțiilor sale, directorul general emite decizii și instrucțiuni cu caracter administrativ, în condițiile legii.
(3) Directorul general este ordonator terțiar de credite.