(1) Anunțul de licitație, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5 , va cuprinde cel puțin următoarele date:
a) denumirea și sediul Agenției;
b) numărul dosarului de valorificare;
c) ziua, ora și locul licitației;
d) data și ora până la care se pot transmite notificările privind participarea la licitație;
e) indicarea și descrierea sumară a bunurilor ce vor fi vândute la licitație publică, cu arătarea pentru fiecare a prețului de începere a licitației;
f) invitația pentru toți cei care pretind vreun drept asupra bunului să anunțe Agenția înainte de data stabilită pentru vânzare, în termenele și sub sancțiunile prevăzute de lege;
g) invitația către toți cei care vor să cumpere bunul să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;
h) locul și data afișării;
i) fotografii ale bunului;
j) semnătura și ștampila reprezentantului Agenției.
(2) În cazurile în care Agenția este informată cu privire la existența unor drepturi referitoare la bunurile supuse vânzării, procedura de valorificare se suspendă și este informat procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată care a dispus valorificarea bunurilor mobile sau imobile.
(3) În anunțul de licitație se va menționa că ofertanții trebuie să depună până la termenul de vânzare garanția de participare reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației, care se plătește în lei, în contul indicat de Agenție.
(4) Anunțul de licitație se publică pe pagina de internet a Agenției, se afișează la sediul Agenției, la sediul primăriei de la locul vânzării bunurilor sechestrate, precum și la locul vânzării.