LexistoriaDreptul la drept.

Evaluarea și valorificarea bunurilor mobile și imobile sechestrate

Azi

Legea 318/2015 · 15 articole

Articolul 29¹

În îndeplinirea atribuțiilor privind evaluarea și valorificarea bunurilor mobile și imobile sechestrate, Agenția va lua măsurile necesare pentru a se asigura că valorificarea bunurilor se realizează la valoarea lor de piață, cu cele mai reduse cheltuieli și în cel mai scurt termen.

Articolul 29²

(1) Valorificarea bunurilor sechestrate se realizează:

a) de către Agenție, prin licitație publică;

b) de către entități sau societăți specializate, selectate cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice;

c) prin intermediul executorilor judecătorești, potrivit procedurilor proprii;

d) de către organele fiscale, potrivit procedurilor proprii de valorificare.

(2) Directorul general al Agenției hotărăște asupra uneia dintre modalitățile de valorificare enumerate la alin. (1) , în condițiile art. 29⁴ alin. (2) și (5) , prin decizie motivată.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) , bunurile se valorifică la prețul stabilit de Agenție, potrivit dispozițiilor art. 29¹³ alin. (2) și (3) . După trecerea unui termen de 12 luni de la evaluarea precedentă, Agenția realizează o nouă evaluare a bunurilor.

(4) Cheltuielile ocazionate de valorificarea bunurilor mobile sau imobile sunt avansate de către Agenție și se consemnează într-un proces-verbal, care va fi comunicat procurorului sau instanței de judecată în vederea stabilirii cheltuielilor judiciare, în condițiile legii.

(5) Cheltuielile prevăzute la alin. (4) reprezintă contravaloarea achiziționării unor bunuri sau servicii, precum:

a) evaluarea bunurilor supuse valorificării;

b) ridicarea, manipularea, transportul, depozitarea, conservarea bunurilor supuse valorificării, dacă este cazul;

c) remunerația custodelui, dacă este cazul;

d) organizarea licitației.

(6) Agenția poate solicita procurorului, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată revocarea dispoziției de valorificare, în următoarele situații:

a) atunci când bunurile mobile sau imobile nu se valorifică în termen de 12 luni de la comunicarea dispoziției prevăzute la art. 29 alin. (1) ;

b) în cazul în care cheltuielile ocazionate de preluarea, administrarea și valorificarea bunurilor mobile depășesc valoarea de evaluare a bunurilor supuse valorificării.

Articolul 29³

(1) Comisia de evaluare este formată din 3 persoane, respectiv un președinte și 2 membri. Membrii comisiei sunt desemnați prin decizie de către directorul general al Agenției, din rândul persoanelor care fac parte din categoriile de personal prevăzute la art. 14 alin. (5) lit. b) .

(2) Evaluarea bunurilor se realizează de către comisia de evaluare prevăzută la alin. (1) , care propune angajarea unuia sau a mai multor evaluatori autorizați, selectați cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.

(3) În situația în care natura și valoarea economică a bunurilor implică alocarea de resurse disproporționate în scopul evaluării realizate în condițiile alin. (2) , comisia, prin raportare la prețul mediu practicat pe piața liberă pentru bunuri de categorie, cantitate și calitate similare, realizează evaluarea bunurilor, fără angajarea evaluatorilor autorizați prevăzuți la alin. (2) .

(4) La estimarea valorii bunurilor, comisia de evaluare are în vedere următoarele criterii:

a) natura bunurilor;

b) gradul de uzură fizică și morală a bunurilor respective;

c) cantitatea sau volumul bunurilor; în cazul loturilor mari de bunuri se pot utiliza prețurile cu ridicata practicate în zonă;

d) existența unui raport de evaluare sau a unui preț de achiziție, dacă acesta a fost întocmit, respectiv plătit în ultimele 12 luni;

e) termenul de valabilitate;

f) caracterul sezonier.

(5) Membrii comisiei de evaluare nu pot face parte din comisia de licitație prevăzută la art. 29⁵ alin. (2) .

(6) În vederea stabilirii uneia dintre modalitățile de valorificare prevăzute la art. 29² alin. (1) , în termen de 5 zile de la finalizarea raportului de evaluare de către evaluatori sau membrii comisiei de evaluare se va întocmi un referat de către comisia de evaluare, care cuprinde mențiuni cu privire la natura, cantitatea și calitatea bunurilor, organul care a dus la îndeplinire măsura asigurătorie, locul situării bunului, precum și o estimare privind:

a) costurile de depozitare a bunurilor mobile;

b) costurile de conservare a bunurilor mobile sau imobile, după caz;

c) costurile de valorificare a bunurilor mobile sau imobile, după caz;

d) alte cheltuieli necesare, dacă este cazul;

e) termenul în care se va proceda la valorificarea bunurilor mobile sau imobile, după caz;

f) spațiile de depozitare disponibile, în funcție de locul situării bunurilor mobile;

g) necesitatea selectării unei entități sau societăți specializate.

(7) Atunci când nu se impune selectarea unei entități sau societăți specializate potrivit art. 29⁴ alin. (3) lit. a) , Agenția solicită executorilor judecătorești, prin intermediul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești, și Agenției Naționale de Administrare Fiscală să transmită o estimare privind elementele prevăzute la alin. (6) lit. a)-e) . Executorii judecătorești și Agenția Națională de Administrare Fiscală comunică Agenției estimările proprii în cel mult 15 zile de la solicitare.

Articolul 29⁴

(1) În termen de 5 zile de la primirea estimărilor prevăzute la art. 29³ alin. (7) , directorul general alege una dintre modalitățile de valorificare a bunurilor, direct, prin intermediul Agenției, respectiv prin intermediul unui executor judecătoresc sau prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

(2) Valorificarea se realizează prin intermediul Agenției atunci când costurile totale de valorificare estimate de aceasta sunt mai mici în raport cu cele estimate potrivit art. 29³ alin. (7) . În situația în care costurile totale de valorificare estimate sunt similare este aleasă entitatea care estimează realizarea valorificării în termenul cel mai scurt.

(3) Valorificarea se realizează printr-o entitate sau societate specializată în unul dintre următoarele cazuri:

a) natura, cantitatea sau calitatea bunurilor necesită capacități și resurse specializate;

b) nu este primită nicio estimare la solicitarea formulată de Agenție potrivit art. 29³ alin. (7) , iar valorificarea prin intermediul Agenției implică alocarea de resurse disproporționate.

(4) Entitatea sau societatea specializată se selectează cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice. Agenția asigură publicitatea vânzării realizată prin intermediul entităților sau societăților specializate prin publicarea unui anunț pe pagina sa de internet care cuprinde datele prevăzute la art. 29⁶ alin. (1) . Dispozițiile art. 29⁶ alin. (2) rămân aplicabile.

(5) Directorul general al Agenției poate decide valorificarea directă, fără efectuarea procedurii prevăzute la art. 29³ alin. (7) , în situația în care Agenția a valorificat în ultimele 6 luni bunuri de categorie și calitate similare.

Articolul 29⁵

(1) Valorificarea bunurilor organizată de către Agenție se realizează prin licitație publică directă sau prin mijloace electronice.

(2) Directorul general al Agenției desemnează, prin decizie, o comisie de licitație formată dintr-un președinte de comisie și 2 membri din rândul persoanelor care fac parte din categoriile de personal prevăzute la art. 14 alin. (5) lit. a) și b) .

(3) Comisia de licitație are următoarele atribuții:

a) întocmește documentele prevăzute la alin. (4) , art. 29⁶ alin. (1) și art. 29⁹ ;

b) verifică și analizează documentele de participare la licitație;

c) întocmește și afișează la locul licitației, cu cel puțin o oră înaintea începerii licitației, lista cuprinzând ofertanții care au depus documentația completă;

d) identifică ofertanții după numărul de ordine de pe lista de participare.

(4) Directorul general emite o decizie, la propunerea comisiei de licitație, prin care stabilește:

a) data publicării anunțului de licitație;

b) locul unde se va desfășura licitația;

c) data organizării licitației;

d) bunurile care sunt supuse valorificării prin licitație, cu descrierea acestora;

e) prețul de pornire a licitației, care este prețul de evaluare a bunului, la care se adaugă, după caz, taxa pe valoarea adăugată;

f) data până la care ofertanții pot transmite oferte scrise.

Articolul 29⁶

(1) Anunțul de licitație, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 5 , va cuprinde cel puțin următoarele date:

a) denumirea și sediul Agenției;

b) numărul dosarului de valorificare;

c) ziua, ora și locul licitației;

d) data și ora până la care se pot transmite notificările privind participarea la licitație;

e) indicarea și descrierea sumară a bunurilor ce vor fi vândute la licitație publică, cu arătarea pentru fiecare a prețului de începere a licitației;

f) invitația pentru toți cei care pretind vreun drept asupra bunului să anunțe Agenția înainte de data stabilită pentru vânzare, în termenele și sub sancțiunile prevăzute de lege;

g) invitația către toți cei care vor să cumpere bunul să se prezinte la termenul de vânzare, la locul fixat în acest scop și până la acel termen să prezinte oferte de cumpărare;

h) locul și data afișării;

i) fotografii ale bunului;

j) semnătura și ștampila reprezentantului Agenției.

(2) În cazurile în care Agenția este informată cu privire la existența unor drepturi referitoare la bunurile supuse vânzării, procedura de valorificare se suspendă și este informat procurorul, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, instanța de judecată care a dispus valorificarea bunurilor mobile sau imobile.

(3) În anunțul de licitație se va menționa că ofertanții trebuie să depună până la termenul de vânzare garanția de participare reprezentând 10% din prețul de pornire a licitației, care se plătește în lei, în contul indicat de Agenție.

(4) Anunțul de licitație se publică pe pagina de internet a Agenției, se afișează la sediul Agenției, la sediul primăriei de la locul vânzării bunurilor sechestrate, precum și la locul vânzării.

Articolul 29⁷

(1) Pentru a putea participa la licitație, orice persoană interesată transmite o notificare scrisă la sediul Agenției, în plic sigilat, direct sau prin poștă cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire ori, după caz, la o adresă de poștă electronică, cu asigurarea confirmării primirii, menționată în anunțul de vânzare, care va cuprinde în mod obligatoriu următoarele elemente:

a) datele de identificare, respectiv numele, prenumele, domiciliul fiscal și codul numeric personal sau numărul de identificare fiscală, în cazul ofertantului persoană fizică, sau denumirea, domiciliul fiscal și codul de identificare fiscală, în cazul ofertantului persoană juridică;

b) bunul sau bunurile pentru care licitează.

(2) Notificarea prevăzută la alin. (1) este însoțită de:

a) dovada plății garanției de participare;

b) împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant, dacă este cazul;

c) pentru persoanele juridice române, copie de pe certificatul unic de înregistrare;

d) pentru persoanele juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română;

e) pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate;

f) pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate, pașaport sau numărul de identificare fiscală;

g) consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal;

h) declarația pe propria răspundere prin care certifică faptul că ofertantul nu este persoană interpusă cu proprietarul bunurilor.

(3) Notificările primite se transmit comisiei de licitație.

Articolul 29⁸

(1) Prețul de pornire a licitației este:

a) pentru prima licitație - prețul de evaluare; dacă există o ofertă de cumpărare mai mare decât prețul de evaluare, licitația începe de la acest preț;

b) pentru a doua licitație - prețul de evaluare diminuat cu 25%;

c) pentru a treia licitație - prețul de evaluare diminuat cu 50%.

(2) La cea de-a treia licitație și următoarele, bunurile sechestrate vor fi vândute dacă un ofertant oferă cel puțin 50% din prețul de evaluare.

(3) Bunul se adjudecă celui care, după 3 strigări succesive, făcute la intervale de timp de trei minute, care să permită opțiuni și supralicitări, oferă prețul cel mai mare, iar atunci când există un singur ofertant, acesta a oferit prețul de pornire a licitației.

(4) Pasul de licitație va fi prevăzut în anunțul de licitație și este cuprins între 5 și 15% din prețul de începere a licitației, astfel:

a) pentru bunuri cu o valoare de până la 10.000 de lei, pasul de licitație se stabilește la 15%;

b) pentru bunuri a căror valoare se încadrează între 10.001 și 50.000 de lei, pasul de licitație se stabilește la 10%;

c) pentru bunuri a căror valoare este mai mare de 50.001 de lei, pasul de licitație se stabilește la 5%.

(5) Publicitatea vânzării la licitație trebuie efectuată cu cel puțin 10 zile înainte de data fixată pentru desfășurarea licitației.

(6) Pentru fiecare termen de licitație se realizează o nouă publicitate a vânzării.

(7) Persoanele înscrise la licitație se pot prezenta prin mandatari cu procură specială sau împuternicire avocațială.

(8) Proprietarul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse.

Articolul 29⁹

(1) După licitație, comisia de licitație întocmește un proces-verbal cu privire la desfășurarea și rezultatele licitației, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 6 , care cuprinde:

a) elemente de identificare ale părților:

(i) denumirea Agenției, data emiterii actului, numele și semnătura persoanelor împuternicite din partea Agenției;

(ii) numele, prenumele sau denumirea proprietarului bunului ce a format obiectul licitației și domiciliul fiscal;

(iii) numele, prenumele sau denumirea adjudecatarului și domiciliul fiscal;

b) elemente referitoare la bunurile adjudecate:

(i) indicarea bunurilor adjudecate;

(ii) prețul de adjudecare și T.V.A., dacă este cazul;

c) elemente referitoare la procedură:

(i) participanții la licitație;

(ii) sumele oferite de fiecare participant.

(2) Prețul bunului sau al bunurilor adjudecate se achită în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la momentul adjudecării. Plata se efectuează în contul unic al Agenției.

(3) În termen de cel mult 24 de ore de la achitarea prețului, adjudecatarul comunică Agenției dovada plății acestuia.

(4) Garanția de participare depusă de adjudecatar se reține în contul prețului.

(5) În termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data plății în întregime a prețului, comisia de licitație întocmește certificatul de adjudecare. Certificatul de adjudecare constituie titlu de proprietate, transferul dreptului de proprietate operând de la data predării bunului. Modelul certificatului de adjudecare este prevăzut în anexa nr. 7 .

(6) Predarea-primirea bunului sau bunurilor adjudecate se poate efectua după confirmarea plății efectuate în contul Agenției, prin încheierea procesului-verbal de predare-primire, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 8 . În situația în care prezența unui agent de poliție, a unui jandarm sau a altor agenți ai forței publice va fi necesară pentru predarea bunurilor adjudecate, Agenția va recurge la concursul forței publice, în condițiile legii.

Articolul 29¹⁰

(1) Garanția de participare se restituie în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii procesului-verbal cu privire la desfășurarea și rezultatul licitației ofertanților care au participat la licitație, dar nu au fost declarați adjudecatari.

(2) Garanția de participare nu se restituie în cazul ofertanților care:

a) nu s-au prezentat la licitație;

b) au fost declarați adjudecatari, dar nu au plătit prețul în termenul prevăzut la art. 29⁹ alin. (2) .

Articolul 29¹¹

În situațiile în care nu s-a finalizat procedura de licitație prin adjudecare și sunt incidente dispozițiile art. 29¹⁰ alin. (2) , procedura de licitație se reia de la același preț de pornire.

Articolul 29¹²

(1) Vânzarea la licitație prin mijloace electronice se desfășoară potrivit dispozițiilor art. 29⁵-29¹¹ , care se aplică în mod corespunzător, cu excepția cazurilor în care în cadrul prezentului articol se prevede altfel.

(2) Toate informațiile privind organizarea și desfășurarea licitației prin mijloace electronice se publică pe pagina de internet a Agenției.

(3) Vizualizarea publicațiilor privind licitația, participarea la licitație, respectiv licitația propriu-zisă sunt gratuite.

(4) În cazul în care din motive tehnice aplicația informatică prin intermediul căreia se realizează licitația nu este disponibilă pentru un interval de până la o oră, durata licitației se prelungește cu 24 de ore.

(5) În cazul în care din motive tehnice aplicația informatică prin intermediul căreia se realizează licitația nu este disponibilă pentru un interval mai mare de o oră, licitația se anulează și se reprogramează în termen de cel mult 7 zile de la remedierea defecțiunii tehnice, prețul de pornire fiind cel inițial.

(6) Toate informațiile și comunicatele privind motivele tehnice care fac inaccesibilă desfășurarea licitației se publică în cel mai scurt timp pe pagina de internet a Agenției.

(7) Participarea la licitație, fie personal, fie prin reprezentant, este condiționată de înregistrarea la Agenție, unde, pe baza datelor de identificare, se atribuie un cod unic și se comunică automat participantului datele necesare autentificării.

(8) Sunt admise la licitație ofertele care ating cel puțin prețul de pornire, sosite până la termenul comunicat în anunț.

(9) Adjudecarea și modalitatea de stabilire a pașilor de licitație se realizează potrivit dispozițiilor art. 29⁸ alin. (3) și (4) . Pentru ofertele formulate în ultimul minut al licitației se aplică automat regula timp suplimentar. Acest timp suplimentar este pus la dispoziție celorlalți participanți pentru a putea formula contraoferte. Timpul suplimentar este stabilit de comisia de licitație prin anunț și este de cel puțin 3 minute și nu poate depăși 5 minute.

(10) Licitația este câștigată de cel care oferă prețul cel mai mare. În caz de egalitate, câștigă prima ofertă înregistrată.

(11) Adjudecatarul este anunțat pe cale electronică de către Agenție, de îndată după terminarea licitației.

(12) În cazul în care nu se face plata în termen de către adjudecatar, licitația va fi câștigată de următorul participant de pe listă, în ordinea descrescătoare a prețului oferit.

Articolul 29¹³

(1) În condițiile prevăzute la art. 29³ și 29⁴ , directorul general al Agenției poate decide valorificarea bunurilor de către o entitate sau societate specializată, prin intermediul executorilor judecătorești, sau de către organele fiscale.

(2) Bunurile sechestrate se valorifică cel puțin la prețul de evaluare stabilit de Agenție.

(3) Cu acordul prealabil al Agenției, entitățile și societățile specializate, executorii judecătorești și Agenția Națională de Administrare Fiscală pot valorifica bunurile la un preț redus cu până la 50% din prețul de evaluare prevăzut la alin. (2) .

(4) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor se virează în contul unic al Agenției în termen de 30 de zile de la încasare, după deducerea sumelor avansate pentru valorificarea bunurilor reprezentând contravaloarea serviciului prestat, onorariul sau, după caz, cheltuielile de valorificare.

Articolul 29¹⁴

(1) Valorificarea de către Agenție a bunurilor imobile sechestrate se realizează din dispoziția procurorului, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau, după caz, a instanței de judecată, în condițiile art. 252¹ alin. (1) din Legea nr. 135/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

(2) Vânzarea bunurilor imobile se realizează doar prin licitație publică directă.

(3) Evaluarea bunurilor imobile se realizează, în toate cazurile, prin evaluatori autorizați, selectați cu respectarea prevederilor legale privind achizițiile publice.

(4) Predarea imobilului, prin punerea acestuia la dispoziția adjudecatarului, va fi consemnată într-un proces-verbal conform art. 29⁹ alin. (6) .

Articolul 29¹⁵

(1) Dispozițiile art. 29¹-29¹¹ și 29¹³ se aplică în mod corespunzător și în ceea ce privește valorificarea bunurilor imobile sechestrate.

(2) Dispozițiile prezentului paragraf se completează cu prevederile privind executarea silită prevăzute în cartea a V-a din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu procedura de valorificare anticipată a bunurilor sechestrate.