(1) Șeful Statului Major al Apărării conduce Statul Major al Apărării și exercită comanda deplină a structurii de forțe a Armatei României.
(2) Șeful Statului Major al Apărării exercită comanda și controlul prin șefii Statelor Majore ale Forțelor Terestre, Aeriene și Navale și prin comandanții Comandamentului Forțelor Întrunite, Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Comandamentului Logistic Întrunit, Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii și Comandamentului Apărării Cibernetice, în conformitate cu Constituția României, legile, ordinele și instrucțiunile ministrului apărării naționale.
(3) Șeful Statului Major al Apărării are, ca atribuții principale, coordonarea elaborării strategiei militare, planificarea și conducerea operațiilor la nivel strategic, stabilirea cerințelor de înzestrare a forțelor armatei, planificarea strategică și de contingență, elaborarea doctrinelor, instruirea forțelor și educația militară.
(4) Șeful Statului Major al Apărării răspunde de organizarea și stabilirea misiunilor marilor unități și unităților din structurile de forțe ale armatei.
(5) Șeful Statului Major al Apărării reprezintă Armata României în cadrul reuniunilor NATO/UE în formatul șefilor statelor majore ale apărării și susține, la acest nivel, poziția și obiectivele naționale pe problematica apărării colective/comune, în baza mandatului aprobat de autoritățile competente.
(6) Șeful Statului Major al Apărării solicită și primește informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților proprii și este sprijinit de șefii structurilor centrale.
(7) Șeful Statului Major al Apărării îndeplinește și alte atribuții stabilite de lege.