LexistoriaDreptul la drept.

Domenii de responsabilitate ale structurilor centrale

Azi

Legea 346/2006 · 21 articole

Articolul 9

(1) Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale coordonează procesele de elaborare, implementare și evaluare a politicii de apărare, inclusiv afaceri europene, asigură planificarea integrată a apărării, conform legii, coordonează cooperarea internațională în domeniul apărării, activitățile de cercetare științifică în domeniile politicii de apărare și istoriei militare și asigură legătura cu forțele armate străine.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) , Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale proiectează politicile instituționale, monitorizează și evaluează îndeplinirea obligațiilor internaționale, asigură întreprinderea măsurilor necesare încheierii tratatelor internaționale în domeniul apărării și cadrul pentru cooperarea interinstituțională, coordonează cooperarea politico-militară internațională, monitorizează și coordonează legătura forțelor armate străine prezente pe teritoriul României cu autoritățile publice responsabile, precum și activitățile de cercetare științifică în domeniile politicii de apărare și istoriei militare.

(3) Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale asigură reprezentarea Ministerului Apărării Naționale în cadrul organizațiilor internaționale conform domeniilor de responsabilitate.

(4) La nivelul Ministerului Apărării Naționale, Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale evaluează, elaborează și implementează sistemul de politici publice și întocmește rapoarte periodice de monitorizare a acestora.

Articolul 10

(1) Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului asigură și coordonează activitatea legislativă și cea specifică în relația cu Parlamentul și elaborează, promovează și implementează politici și programe în domeniul calității vieții personalului în activitate, în rezervă și retragere.

(2) Prin structura de specialitate, Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului este autoritatea învestită cu responsabilitatea coordonării, la nivel național, a problematicii veteranilor, invalizilor, văduvelor de război și văduvelor de veterani de război.

(3) Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului desfășoară strategii și programe sociale pentru veterani, răniți, personalul cu grad de invaliditate și pentru urmașii celor decedați în acțiuni militare.

(4) Departamentul pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului coordonează relația ministerului cu asociațiile, fundațiile și federațiile care funcționează sub autoritatea Ministerului Apărării Naționale, conduce activitatea de dialog social și pentru soluționarea problemelor sociale ale personalului.

Articolul 11

Abrogat la 15 mai 2020 · de OUG nr. 71/2020

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Departamentul pentru armamente elaborează și coordonează implementarea politicilor de achiziții în cadrul ministerului, fundamentează sub aspect tehnic politicile de înzestrare, elaborează, coordonează și pune în practică strategiile de achiziții pentru sistemele de armamente și echipamentele majore, inclusiv prin programele specifice asistenței de securitate acordate României de către guvernele străine și organizațiile internaționale, în calitate de structură de reglementare în domeniul achizițiilor publice la nivelul ministerului, asigură managementul programelor de achiziție cu sisteme de armamente și echipamente majore și al contractelor aferente, asigură managementul activităților de testare și evaluare de dezvoltare, analize, audituri tehnice și acceptanțe aferente sistemelor de armamente și echipamentelor majore, încheie înțelegeri tehnice, planifică și desfășoară activitatea de cooperare internațională în domeniul armamentelor, gestionează relația cu industria națională de apărare.

(2) Departamentul pentru armamente coordonează activitatea de cercetare-dezvoltare de protecție a drepturilor de proprietate industrială asupra rezultatelor cercetării în domeniul apărării, precum și participarea structurilor specializate din cadrul ministerului la proiectele și programele de cercetare-dezvoltare inițiate la nivelul NATO și UE.

(3) Departamentul pentru armamente reprezintă autoritatea națională în domeniul activității de supraveghere a managementului calității la furnizorii de produse militare și prestatorii de servicii în domeniul apărării și de aplicare a cerințelor NATO și UE de asigurare a calității în domeniul apărării, prin evaluarea, certificarea și supravegherea furnizorilor și prestatorilor în legătură cu îndeplinirea acestor cerințe.

(4) Departamentul pentru armamente elaborează reglementările specifice și coordonează activitatea de standardizare tehnică, de metrologie și de funcționare în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, realizează controlul specific domeniului de competență pentru exporturile, importurile și alte operațiuni cu produse militare și cu dublă utilizare și coordonează activitățile privind aprobarea suspendării drepturilor vamale la anumite armamente și echipamente militare, în condițiile legii.

(5) Departamentul pentru armamente coordonează activitatea de formare, specializare și perfecționare a ofițerilor în domeniul tehnico-ingineresc, precum și a altor specialiști necesari armatei, prin intermediul instituțiilor de învățământ din subordine sau coordonare.

Articolul 12

Fiecare departament este condus de un secretar de stat, care este și șef al departamentului.

Articolul 13

Abrogat la 6 iulie 2023 · de Legea nr. 194/2023

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

(1) Statul Major al Apărării asigură, conform legii:

a) planificarea, organizarea, conducerea și operaționalizarea forțelor armatei, ridicarea graduală a capacității de luptă și mobilizarea armatei, planificarea și conducerea operațiilor la nivel strategic, inclusiv a celor din spațiul cibernetic, coordonarea activităților privind reziliența activităților în situații de criză în domeniul apărării și planificarea, organizarea și conducerea structurilor de rezistență armată pe teritoriul național, planificarea și managementul sistemului de comandă, control, comunicații, computere, informații, supraveghere și cercetare a sistemului logistic, planificarea armamentelor și implementarea mecanismului de implementare interinstituțională în domeniul apărării;

b) instruirea comandamentelor și forțelor, standardizarea în domeniul militar, managementul carierei individuale a personalului militar, recrutarea, selecția și planificarea asigurării cu resurse umane, realizarea suportului administrativ al instituțiilor din rețeaua de învățământ a Ministerului Apărării Naționale, în condițiile legii, avizarea programelor de studii și documentelor curriculare ale unităților și instituțiilor de învățământ militar, stabilirea necesarului de formare a personalului pentru nevoile proprii și profilul absolventului, managementul formării personalului militar în rezervă, în sistemul militar propriu și a activității de educație fizică și sport în armată, asistența psihologică, realizarea sprijinului medical operațional în Armata României, asistența religioasă și promovarea valorilor specifice tradițiilor militare, culturii militare și educației civice;

c) cooperarea militară internațională, încheierea înțelegerilor tehnice cu forțele armate ale altor state și coordonarea asistenței juridice în domeniul operațional;

d) analizarea, evaluarea și coordonarea unitară, în structura de forțe, a măsurilor și activităților de planificare, constituire, înzestrare, dezvoltare și optimizare a capabilităților naționale și a celor dezvoltate în comun cu state membre NATO și UE sau în alte formate de cooperare, realizarea și conducerea asigurării cu informații geospațiale, asigurarea informațiilor geografice, hidrografice și hidrometeorologice.

e) coordonarea asistenței medicale a personalului armatei și a cadrelor militare în rezervă și în retragere, asigurarea sanitar-veterinară, implementarea politicii naționale de sănătate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, organizarea învățământului medico-militar și elaborarea concepției privind funcționarea serviciilor medicale și sanitar-veterinare.

(2) Statul Major al Apărării pregătește și conduce structurile militare care participă la misiuni militare în afara teritoriului statului național.

(3) La nivelul Statului Major al Apărării se constituie Comitetul Șefilor Statelor Majore, cu rol consultativ. Organizarea și funcționarea acestuia se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.

(4) Statul Major al Apărării, prin Direcția medicală, are în subordine spitalele militare, Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială «General doctor aviator Victor Anastasiu» și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino

Articolul 14

(1) Șeful Statului Major al Apărării conduce Statul Major al Apărării și exercită comanda deplină a structurii de forțe a Armatei României.

(2) Șeful Statului Major al Apărării exercită comanda și controlul prin șefii Statelor Majore ale Forțelor Terestre, Aeriene și Navale și prin comandanții Comandamentului Forțelor Întrunite, Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale, Comandamentului Logistic Întrunit, Comandamentului Comunicațiilor și Informaticii și Comandamentului Apărării Cibernetice, în conformitate cu Constituția României, legile, ordinele și instrucțiunile ministrului apărării naționale.

(3) Șeful Statului Major al Apărării are, ca atribuții principale, coordonarea elaborării strategiei militare, planificarea și conducerea operațiilor la nivel strategic, stabilirea cerințelor de înzestrare a forțelor armatei, planificarea strategică și de contingență, elaborarea doctrinelor, instruirea forțelor și educația militară.

(4) Șeful Statului Major al Apărării răspunde de organizarea și stabilirea misiunilor marilor unități și unităților din structurile de forțe ale armatei.

(5) Șeful Statului Major al Apărării reprezintă Armata României în cadrul reuniunilor NATO/UE în formatul șefilor statelor majore ale apărării și susține, la acest nivel, poziția și obiectivele naționale pe problematica apărării colective/comune, în baza mandatului aprobat de autoritățile competente.

(6) Șeful Statului Major al Apărării solicită și primește informațiile necesare pentru îndeplinirea atribuțiilor și responsabilităților proprii și este sprijinit de șefii structurilor centrale.

(7) Șeful Statului Major al Apărării îndeplinește și alte atribuții stabilite de lege.

Articolul 15

(1) Direcția generală de informații a apărării asigură obținerea, prelucrarea, verificarea, stocarea și valorificarea informațiilor și datelor referitoare la factorii de risc și amenințările interne și externe, militare și nonmilitare, care pot afecta securitatea națională în domeniul militar, acționează pentru prevenirea, descurajarea și contracararea oricăror riscuri sau amenințări care pot afecta securitatea națională a României în domeniul militar, coordonează aplicarea măsurilor contrainformative și cooperarea atât cu serviciile/structurile departamentale naționale și de informații, cât și cu cele ale statelor membre ale alianțelor, coalițiilor și organizațiilor internaționale la care România este parte și elaborează politicile, coordonează și controlează, la nivelul Ministerului Apărării Naționale, potrivit legii, activitățile referitoare la protecția informațiilor clasificate naționale, NATO, UE și a informațiilor clasificate care fac obiectul tratatelor, înțelegerilor și acordurilor bilaterale sau multilaterale în domeniul apărării la care România este parte.

(2) Personalul Direcției generale de informații a apărării își desfășoară activitatea deschis sau acoperit, în raport cu nevoile de realizare a securității naționale în domeniul militar. Pentru culegerea de informații în teatrele de operații și pentru lupta împotriva terorismului, Direcția generală de informații a apărării poate avea în subordine structuri combatante.

(3) Direcția generală de informații a apărării este condusă de un director general, cadru militar în activitate. Directorul general este numit de către ministrul apărării naționale, cu avizul Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Funcția de director general al Direcției generale de informații a apărării este asimilată funcției de secretar de stat.

(4) Unele categorii de tehnică și bunuri specifice se achiziționează, în condițiile legii, prin structuri specializate proprii, de la parteneri interni sau externi.

(5) Pentru îndeplinirea atribuțiilor specifice securității naționale în domeniul militar, Direcția generală de informații a apărării execută misiuni independente sau integrate la nivel strategic, operativ și tactic, în țară și în străinătate, inclusiv cu structuri combatante proprii.

(6) Activitatea specifică a Direcției generale de informații a apărării are caracter secret de stat.

(7) Direcția generală de informații a apărării desfășoară acțiuni specifice în spațiul cibernetic în scopul cunoașterii, monitorizării și contracarării agresiunilor cibernetice care vizează infrastructurile cibernetice critice ale Ministerului Apărării Naționale.

(8) Direcția generală de informații a apărării elaborează strategiile, politicile și reglementările specifice domeniului de responsabilitate, precum și politici și reglementări proprii în domeniul managementului resurselor umane și educației militare și coordonează activitatea de formare, specializare și perfecționare a personalului militar din armată în domeniul de responsabilitate.

(9) Direcția generală de informații a apărării desfășoară misiuni de protecție și pază a principalelor categorii de factori umani și materiali din responsabilitatea Ministerului Apărării Naționale, intervenția antiteroristă și participă, potrivit legii, la organizarea și executarea intervenției contrateroriste, prin structura specializată proprie. Regulile de angajare în misiuni și operații ale structurii specializate se autorizează la nivelul Direcției generale de informații a apărării, în calitate de autoritate militară competentă.

Articolul 16

(1) Secretariatul general asigură realizarea și coordonarea lucrărilor de secretariat, gestionează circulația documentelor la nivelul structurilor centrale, între minister și autoritățile și instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale, persoanele juridice și fizice, monitorizează elaborarea și transmiterea principalelor raportări periodice prevăzute de reglementările în vigoare.

(2) Secretariatul general asigură și coordonează ansamblul relațiilor la nivelul structurilor centrale, precum și cel al relațiilor între Ministerul Apărării Naționale și Secretariatul General al Guvernului, Secretariatul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, structurile similare din cadrul celorlalte ministere ori autorități ale administrației publice centrale de specialitate, autoritățile administrației publice teritoriale și locale.

(3) Secretariatul general asigură implementarea, monitorizarea și evaluarea, la nivelul Ministerului Apărării Naționale, a prevederilor cuprinse în strategiile și programele de reformă ale administrației publice, elaborate pe baza Programului de guvernare, precum și monitorizarea, coordonarea și îndrumarea metodologică a implementării și/sau dezvoltării sistemului de control intern managerial.

(4) Secretariatul general asigură gestionarea și diseminarea documentelor clasificate în domeniul apărării, emise de NATO, Uniunea Europeană, statele membre ale acestora și alte state, la nivelul Ministerului Apărării Naționale.

(5) Secretariatul general coordonează și monitorizează structurile Ministerului Apărării Naționale în vederea accesării de finanțare externă nerambursabilă pentru îndeplinirea obiectivelor și priorităților rezultate din documentele sectoriale.

(6) Secretariatul general coordonează ansamblul relațiilor privind elaborarea, avizarea și promovarea proiectelor de acte normative inițiate/avizate de Ministerul Apărării Naționale în vederea aprobării/adoptării de către Guvern.

(7) Secretariatul general este condus de un secretar general care îndeplinește, în condițiile prevăzute de lege, atribuțiile și responsabilitățile prevăzute la art. 49 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 16¹

(1) Direcția generală pentru armamente elaborează și coordonează implementarea politicilor de achiziții în cadrul ministerului, fundamentează sub aspect tehnic politicile de înzestrare, elaborează, coordonează și pune în practică strategiile de achiziții pentru sistemele de armamente și echipamentele majore, inclusiv prin programele specifice asistenței de securitate acordate României de către guvernele străine și organizațiile internaționale, în calitate de structură de reglementare în domeniul achizițiilor publice la nivelul ministerului, asigură managementul programelor de achiziție cu sisteme de armamente și echipamente majore și al contractelor aferente, asigură managementul activităților de testare și evaluare pentru dezvoltare, analize, audituri tehnice și acceptanțe aferente sistemelor de armamente și echipamentelor majore, încheie înțelegeri tehnice, planifică și desfășoară activitatea de cooperare internațională în domeniul armamentelor și gestionează relația cu industria națională de apărare.

(2) Direcția generală pentru armamente coordonează activitatea de cercetare-dezvoltare, de protecție a drepturilor de proprietate industrială asupra rezultatelor cercetării în domeniul apărării, precum și participarea structurilor specializate din cadrul ministerului la proiectele și programele de cercetare-dezvoltare inițiate la nivelul NATO și UE.

(3) Direcția generală pentru armamente reprezintă autoritatea națională în domeniul activității de supraveghere a managementului calității la furnizorii de produse militare și prestatorii de servicii în domeniul apărării și de aplicare a cerințelor NATO și UE de asigurare a calității în domeniul apărării, prin evaluarea, certificarea și supravegherea furnizorilor și prestatorilor în legătură cu îndeplinirea acestor cerințe.

(4) Direcția generală pentru armamente elaborează reglementările specifice și coordonează activitatea de standardizare tehnică, de metrologie și de funcționare în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, realizează controlul specific domeniului de competență pentru exporturile, importurile și alte operațiuni cu produse militare și cu dublă utilizare și coordonează activitățile privind aprobarea suspendării drepturilor vamale la anumite armamente și echipamente militare, în condițiile legii.

(5) Șeful Direcției generale pentru armamente îndeplinește, în cadrul activităților internaționale, și calitatea de director național pentru armamente, iar în exercitarea acesteia, pentru fundamentarea poziției naționale, colaborează cu:

a) autoritățile administrației publice cu atribuții în domeniu;

b) operatorii economici din industria națională de apărare;

c) organismele și organizațiile internaționale relevante.

(6) Șeful Direcției generale pentru armamente, în exercitarea calității de director național pentru armamente, are competența de a:

a) reprezenta România în cadrul organismelor și reuniunilor internaționale de specialitate, conform mandatului acordat de ministrul apărării naționale;

b) susține proiecte, programe și acorduri de cooperare în domeniul armamentelor și al cercetării-dezvoltării și inovării, potrivit legii;

c) sprijini și promova participarea operatorilor economici din industria națională de apărare în programe, proiecte și lanțuri de furnizare.

Articolul 17

(1) Direcția generală management resurse umane elaborează strategiile, politicile și reglementările în domeniul managementului resurselor umane și al carierei individuale și monitorizează implementarea acestora.

(2) Direcția generală management resurse umane elaborează strategiile, politicile și reglementările în domeniul educației militare, asigură coordonarea și monitorizarea implementării acestora.

(3) Direcția generală management resurse umane asigură cooperarea internațională în domeniul educației militare.

(4) Direcția generală management resurse umane asigură evidența unitară a personalului, organizarea, coordonarea și controlul activității de inspecție a muncii în privința raporturilor de muncă și de serviciu la nivelul Ministerului Apărării Naționale, cu excepția efectivelor Direcției generale de informații a apărării, precum și executarea lucrărilor specifice necesare exercitării competențelor ministrului apărării naționale în domeniul resurselor umane.

(5) Direcția generală management resurse umane elaborează politicile și reglementările privind asistența psihologică în Ministerul Apărării Naționale, cu excepția Direcției generale de informații a apărării, asigură evaluarea psihologică a personalului din structurile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale și realizează investigațiile sociologice.

(6) Direcția generală management resurse umane realizează evaluarea competențelor lingvistice ale personalului armatei.

Articolul 18

(1) Corpul de control și inspecție elaborează cadrul general de reglementare a activităților de inspecție și control în Ministerul Apărării Naționale, conduce și execută operativ evaluarea sistemică a organismului militar prin inspecții, asigură managementul planificării și monitorizării activităților de inspecție și control în armată și exercită atribuții specifice de control în condițiile stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale.

(2) Corpul de control și inspecție investighează/verifică, la ordin, problematici necesare informării conducerii ministerului pentru fundamentarea deciziilor, aspecte referitoare la respectarea codurilor de conduită etică de către personalul Ministerului Apărării Naționale, precum și petiții/memorii/ rapoarte adresate ministerului sau ministrului apărării naționale.

(3) Corpul de control și inspecție elaborează politici și reglementări specifice Ministerului Apărării Naționale în domeniul protecției mediului și celui al securității și sănătății în muncă, coordonează, monitorizează și controlează integrarea/ aplicarea acestora în armată.

Articolul 19

(1) Direcția generală financiar-contabilă realizează managementul activității financiar-contabile, elaborează concepția privind organizarea sistemului de ordonatori de credite în cadrul Ministerului Apărării Naționale și asigură îndeplinirea sarcinilor financiar-contabile ce revin ministrului apărării naționale în calitate de ordonator principal de credite, precum și execuția bugetului propriu al acestuia.

(2) Direcția generală financiar-contabilă asigură coordonarea controlului financiar preventiv propriu, îndrumarea metodologică, verificarea și monitorizarea modului de aplicare în structurile Ministerului Apărării Naționale a actelor normative privind controlul financiar preventiv propriu.

Articolul 20

(1) Direcția generală juridică asigură asistență juridică ministrului apărării naționale și, după caz, structurilor centrale, apără interesele Ministerului Apărării Naționale în fața instanțelor judecătorești și a altor jurisdicții aflate pe teritoriul statului român și contribuie la apărarea intereselor ministerului în raporturile cu alte autorități publice și organizații neguvernamentale.

(2) La nivelul Ministerului Apărării Naționale, Direcția generală juridică elaborează, în limitele de competență legală, proiecte de acte normative și asigură suport de specialitate celorlalte structuri în procesul de elaborare/avizare juridică și asigură conformitatea actelor normative cu reglementările Uniunii Europene și NATO, precum și asistența juridică pentru încheierea înțelegerilor tehnice în vederea cooperării cu forțele armate străine.

(3) Organizarea și desfășurarea procedurilor interne ale ministerului aferente procesului legislativ, activităților de reprezentare și asistență juridică se stabilesc prin ordin al ministrului apărării naționale.

Articolul 21

Direcția instanțelor militare asigură managementul funcțiilor militare la nivelul instanțelor militare și acționează, împreună cu structurile de resort din Ministerul Apărării Naționale, pentru compatibilizarea sistemului jurisdicțional militar cu cel din statele membre NATO.

Articolul 22

Direcția audit intern asigură, conform legii, organizarea auditului public intern și execută auditarea tuturor activităților desfășurate în structurile centrale, structurile și forțele subordonate acestora din Ministerul Apărării Naționale, precum și în structurile aflate în coordonarea sau sub autoritatea acestuia, pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite, inclusiv evaluarea sistemului de control intern managerial.

Articolul 23

Abrogat la 15 mai 2020 · de OUG nr. 71/2020

Text anterior abrogării — nu mai este în vigoare

Direcția medicală coordonează asistența medicală a personalului armatei și a cadrelor militare în rezervă și în retragere, asigurarea sanitar-veterinară, implementează politica națională de sănătate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, organizează învățământul medico-militar, prin Institutul Medico-Militar și structuri de specialitate, și elaborează concepția privind funcționarea serviciilor medicale și sanitar-veterinare.

Articolul 24

(1) Direcția domenii și infrastructuri asigură administrarea patrimoniului imobiliar, elaborarea și aprobarea, în limita competenței sale, a programelor de investiții și a documentațiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiții, urmărește și coordonează executarea lucrărilor de investiții și reparații, în toate fazele de implementare a acestora.

(2) Direcția domenii și infrastructuri exercită controlul statului în toate etapele și componentele sistemului calității în construcții și coordonează activitatea de apărare împotriva incendiilor în Ministerul Apărării Naționale.

Articolul 25

Direcția informare și relații publice este structura Ministerului Apărării Naționale specializată în conducerea, organizarea și gestionarea domeniului informării și relațiilor publice, pe timp de pace, în caz de agresiune armată, la instituirea stării de asediu, declararea stării de mobilizare sau în stare de război.

Articolul 26

Direcția de prevenire și investigare a corupției și fraudelor asigură managementul activităților de prevenire, identificare și investigare a corupției și fraudelor în rândul personalului încadrat în funcții în structurile Ministerului Apărării Naționale și în structurile aflate în subordinea sau, după caz, în coordonarea acestuia, execută cercetarea administrativă pentru recuperarea prejudiciilor cu implicații deosebite și a celor produse prin fapte de corupție sau fraude, desfășoară activități de prevenire și investigare și reprezintă Ministerul Apărării Naționale în domeniile de competență.

Articolul 26¹

(1) Direcția medicală are în subordine Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială «General doctor aviator Victor Anastasiu», Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară «Cantacuzino» și spitalele militare.

(2) Direcția medicală coordonează asistența medicală a personalului armatei și a cadrelor militare în rezervă și în retragere, asigurarea sanitar-veterinară, implementează politica națională de sănătate la nivelul Ministerului Apărării Naționale, organizează învățământul medico-militar și elaborează concepția privind funcționarea serviciilor medicale și sanitar-veterinare.

Articolul 27

(1) Ministrul apărării naționale numește și împuternicește, în condițiile legii, șefii/directorii structurilor centrale, după caz, directorul de cabinet, consilierii și personalul din cadrul cabinetului ministrului, șefii/directorii structurilor din subordinea și compunerea celor prevăzute la art. 7 alin. (1) și (2) , până la nivel de oficiu inclusiv, precum și persoanele care sunt încadrate în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade de general sau echivalent al acestora, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(2) Ministrul apărării naționale numește membrii birourilor atașaților apărării României în străinătate, la propunerea directorului general al Direcției generale de informații a apărării.