LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții și reguli generale

Azi

Legea 350/2005 · 11 articole

Articolul 5

Atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă se face exclusiv pe baza selecției publice de proiecte, procedură care permite atribuirea unui contract de finanțare nerambursabilă din fonduri publice, prin selectarea acestuia de către o comisie, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 4 .

Articolul 6

Procedura de selecție de proiecte cuprinde următoarele etape:

a) publicarea programului anual pentru acordarea finanțărilor nerambursabile;

b) publicarea anunțului de participare;

c) înscrierea candidaților;

d) transmiterea documentației;

e) prezentarea propunerilor de proiecte;

f) verificarea eligibilității, înregistrării și a îndeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnică și financiară;

g) evaluarea propunerilor de proiecte;

h) comunicarea rezultatelor;

i) încheierea contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă;

j) publicarea anunțului de atribuire a contractului sau contractelor de finanțare nerambursabilă.

Articolul 7

Proiectele vor cuprinde informații despre scopul, obiectivele specifice, activitățile, costurile asociate și rezultatele urmărite, evaluabile pe baza unor indicatori preciși, a căror alegere este justificată.

Articolul 8

Evaluarea în sistem competitiv a proiectelor se va face în conformitate cu criteriile generale de evaluare prevăzute în prezenta lege, precum și cu criteriile specifice de evaluare care vor fi elaborate de fiecare autoritate finanțatoare.

Articolul 9

Orice persoană fizică sau persoană juridică fără scop patrimonial care desfășoară activități nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public general, regional sau local are dreptul de a participa, în condițiile prezentei legi, la procedura pentru atribuirea contractului de finanțare nerambursabilă.

Articolul 10

Atribuirea de contracte de finanțare nerambursabilă se va face în limita fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetele autorităților finanțatoare.

Articolul 11

Procedurile de planificare și executare a plafoanelor fondurilor destinate finanțării nerambursabile, procedurile de atribuire a contractelor de finanțare nerambursabilă, contractele de finanțare nerambursabilă încheiate de autoritatea finanțatoare cu beneficiarii, precum și rapoartele de execuție bugetară privind finanțările nerambursabile constituie informații de interes public, potrivit dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Articolul 12

(1) Pentru aceeași activitate nonprofit un beneficiar nu poate contracta decât o singură finanțare nerambursabilă de la aceeași autoritate finanțatoare în decursul unui an fiscal.

(2) În cazul în care un beneficiar contractează, în cursul aceluiași an calendaristic, mai mult de o finanțare nerambursabilă de la aceeași autoritate finanțatoare, nivelul finanțării nu poate depăși o treime din totalul fondurilor publice alocate programelor aprobate anual în bugetul autorității finanțatoare respective.

(3) În vederea participării la o procedură de selecție, solicitanții sunt obligați să prezinte autorității finanțatoare o declarație pe propria răspundere care să dovedească încadrarea în prevederile alin. (1) și (2) .

(4) Pentru proiectele multianuale, declarația prevăzută la alin. (3) se depune o singură dată, la încheierea acordului-cadru de finanțare multianuală, și rămâne valabilă pe întreaga durată a acestuia.

Articolul 13

Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanțare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate și oportune și au fost contractate în anul bugetar în care se desfășoară contractul sau, în cazul finanțărilor multianuale, în perioada de derulare a acordului-cadru de finanțare multianuală.

Articolul 13¹

(1) Autoritatea finanțatoare poate acorda finanțări nerambursabile cu caracter multianual pentru proiecte a căror perioadă de implementare excedează un an bugetar.

(2) Acordul-cadru de finanțare multianuală se încheie pentru o perioadă de maximum 4 ani și stabilește cuantumul total al finanțării, obiectivele generale, perioada de derulare și condițiile de monitorizare a proiectului.

(3) Selecția proiectelor multianuale se realizează prin aplicarea procedurii de selecție publică de proiecte prevăzute de prezenta lege, o singură dată, la momentul acordării acordului-cadru de finanțare multianuală.

(4) Finanțarea nerambursabilă cu caracter multianual se aprobă de autoritatea finanțatoare pentru întreaga perioadă de desfășurare și se alocă anual, pe baza acordului-cadru de finanțare multianuală și a contractelor anuale subsecvente.

(5) Beneficiarii contractelor multianuale sunt obligați să depună la autoritatea finanțatoare, până la 31 ianuarie a fiecărui an, raportul de progres și raportul financiar pentru anul anterior. Continuarea finanțării în anii următori se face numai pe baza aprobării rapoartelor și a existenței creditelor bugetare corespunzătoare.

(6) Acordarea finanțărilor multianuale se face cu respectarea prevederilor Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 14

(1) Numărul de participanți la procedura de selecție de proiecte nu este limitat.

(2) Autoritatea finanțatoare trebuie să repete procedura de selecție de proiecte în cazul în care există un singur participant.

(3) În cazul în care în urma repetării procedurii numai un participant a depus propunerea de proiect, autoritatea finanțatoare are dreptul de a atribui contractul de finanțare nerambursabilă acestuia, în condițiile legii.