(1) Funcțiile polițiștilor se diferențiază prin categorie, grad profesional și coeficient.

(2) Funcțiile polițiștilor, după natura lor, sunt de execuție și de conducere, iar după nivelul studiilor absolvite sunt funcții din categoria A și funcții din categoria B.

(3) Fiecare dintre cele doua categorii de funcții se împarte în grade profesionale, conform structurii ierarhice prevăzute la art. 14 .

(4) Polițiștii se încadrează în funcții de execuție prevăzute în statele de organizare cu grade profesionale egale sau mai mari cu cel mult 3 trepte față de cele pe care le au.

(4¹) Abrogat.

(4²) După definitivarea în profesie, polițistul este încadrat în funcție în condițiile alin. (4) .

(4³) Eliminat.

(5) Funcțiile și modul de salarizare ale polițiștilor se stabilesc prin lege, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(6) Pentru motive temeinic justificate, polițiștii pot fi numiți, la solicitarea acestora, în funcții inferioare gradelor profesionale pe care le au, cu excepția situațiilor care decurg din aplicarea art. 27³¹ alin. (3) sau art. 27⁴⁹ .

(7) Competențele emiterii actelor administrative privind nașterea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului de serviciu al polițistului se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor interne, în condițiile legii.

(8) Abrogat.