(1) Constituie contravenții următoarele fapte ale persoanelor fizice sau juridice care desfășoară activități în domeniul substanțelor și preparatelor chimice periculoase:
a) furnizarea de către producători, importatori, distribuitori și utilizatori a unor date nereale sau incomplete despre substanțele și preparatele chimice periculoase care sunt avute în vedere pentru evaluarea riscului pe care acestea îl reprezintă pentru sănătatea populației și pentru mediu sau a căror introducere pe piață ori utilizare este interzisă sau restricționată;
b) netransmiterea sau transmiterea cu întârziere de către producători, distribuitori și utilizatori a datelor necesare pentru evaluarea riscului pe care substanțele și preparatele chimice periculoase îl reprezintă pentru sănătatea populației și pentru mediu;
c) împiedicarea accesului personalului împuternicit, conform prevederilor art. 25 , în spațiile de lucru sau de desfășurare a operațiunilor cu substanțe și preparate toxice și foarte toxice ori refuzul de a pune la dispoziția organelor de control datele și documentele solicitate, referitoare la operațiunile cu acestea.
(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează după cum urmează:
a) pentru persoanele fizice, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;
b) pentru persoanele juridice, cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei.