LexistoriaDreptul la drept.

Articolul 29

Azi

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 28 se fac de către personalul împuternicit din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, precum și din cadrul Ministerului Sănătății și al structurilor sale teritoriale, din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, prin Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă, și de către ofițerii și agenții de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. NOTĂ: Reproducem mai jos prevederile art. II din Legea nr. 263/2005 pentru modificarea și completarea Legii nr. 360/2003 privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, care nu sunt încorporate în forma republicată a Legii nr. 360/2003 și care se aplică, în continuare, ca dispoziții proprii ale actelor modificatoare:Articolul II Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul Consiliului de Stat nr. 466/1979 privind regimul produselor și substanțelor toxice, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 1980, cu modificările ulterioare.