(1) Magistratul-asistent poate demisiona din funcție, cu obligația notificării în scris a președintelui Curții Constituționale. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte la 30 de zile calendaristice de la data înregistrării.

(2) Magistratul-asistent care intenționează să solicite eliberarea din funcție prin pensionare are obligația de a-i notifica în scris în acest sens președintelui Curții Constituționale, cu cel puțin 90 de zile înainte de data depunerii cererii de pensionare la casa teritorială sau sectorială de pensii competentă conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) . Magistratul-asistent este obligat să depună toate diligențele în vederea finalizării lucrărilor în curs până la data eliberării din funcție prin pensionare.

(3) Eliberarea din funcție a magistratului-asistent se dispune, prin ordin, de președintele Curții Constituționale și se comunică magistratului-asistent în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii și în următoarele cazuri:

a) ca sancțiune disciplinară;

b) în cazul necorespunderii profesionale prevăzut la art. 16 alin. (6) ;

c) în cazul condamnării definitive a magistratului-asistent;

d) pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. a) și f) ;

e) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar magistratul-asistent nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile de la data intervenirii cazului de incompatibilitate, dacă legea nu prevede un alt termen;

f) dacă în urma verificării veridicității datelor din declarațiile prevăzute la art. 24 , de către instituțiile abilitate potrivit legii, din oficiu sau la cererea Plenului Curții Constituționale sau a președintelui Curții Constituționale ori a magistratului-asistent vizat, se constată că persoana a fost lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, sau dacă a fost ori este lucrător operativ, inclusiv sub acoperire, informator sau colaborator al unui serviciu de informații.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere.