LexistoriaDreptul la drept.

Delegarea, detașarea, suspendarea și eliberarea din funcție a magistraților-asistenți

Azi

Legea 361/2023 · 3 articole

Articolul 35

(1) Magistrații-asistenți, indiferent de vechimea în funcție, pot fi delegați de către președintele Curții Constituționale, cu acordul scris al acestora, în funcțiile vacante de prim-magistrat-asistent, respectiv de magistrat-asistent-șef, pe o perioadă de 6 luni, care poate fi prelungită, în aceleași condiții. Pe perioada delegării, magistrații-asistenți beneficiază de toate drepturile prevăzute de lege pentru funcția în care sunt delegați.

(2) Magistrații-asistenți pot fi detașați numai cu acordul lor. Detașarea se dispune de către președintele Curții Constituționale. Durata detașării nu poate depăși 3 ani.

Articolul 36

(1) Magistratul-asistent este suspendat din funcție în următoarele situații:

a) a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, de la momentul rămânerii definitive a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății;

b) s-a dispus arestarea preventivă sau arestul la domiciliu;

c) s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune și organul judiciar a stabilit în sarcina sa obligația de a nu exercita profesia;

d) suferă de o boală psihică de natură să îl împiedice să își exercite funcția în mod corespunzător și care a fost constatată printr-o expertiză medicală de specialitate efectuată de o comisie medicală de specialitate;

e) a fost sancționat disciplinar cu sancțiunea suspendării din funcție;

f) în perioada cuprinsă între data comunicării ordinului de aplicare a sancțiunii disciplinare a eliberării din funcție și data eliberării din funcție, dacă Plenul Curții Constituționale apreciază că această măsură se impune prin raportare la natura și gravitatea faptei comise.

(2) Suspendarea din funcție a magistratului-asistent se dispune de președintele Curții Constituționale începând cu data stabilită în ordinul emis de acesta.

Articolul 37

(1) Magistratul-asistent poate demisiona din funcție, cu obligația notificării în scris a președintelui Curții Constituționale. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte la 30 de zile calendaristice de la data înregistrării.

(2) Magistratul-asistent care intenționează să solicite eliberarea din funcție prin pensionare are obligația de a-i notifica în scris în acest sens președintelui Curții Constituționale, cu cel puțin 90 de zile înainte de data depunerii cererii de pensionare la casa teritorială sau sectorială de pensii competentă conform dispozițiilor art. 29 alin. (3) . Magistratul-asistent este obligat să depună toate diligențele în vederea finalizării lucrărilor în curs până la data eliberării din funcție prin pensionare.

(3) Eliberarea din funcție a magistratului-asistent se dispune, prin ordin, de președintele Curții Constituționale și se comunică magistratului-asistent în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii și în următoarele cazuri:

a) ca sancțiune disciplinară;

b) în cazul necorespunderii profesionale prevăzut la art. 16 alin. (6) ;

c) în cazul condamnării definitive a magistratului-asistent;

d) pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 12 alin. (2) lit. a) și f) ;

e) dacă s-a ivit un motiv legal de incompatibilitate, iar magistratul-asistent nu acționează pentru încetarea acestuia într-un termen de 10 zile de la data intervenirii cazului de incompatibilitate, dacă legea nu prevede un alt termen;

f) dacă în urma verificării veridicității datelor din declarațiile prevăzute la art. 24 , de către instituțiile abilitate potrivit legii, din oficiu sau la cererea Plenului Curții Constituționale sau a președintelui Curții Constituționale ori a magistratului-asistent vizat, se constată că persoana a fost lucrător sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică, sau dacă a fost ori este lucrător operativ, inclusiv sub acoperire, informator sau colaborator al unui serviciu de informații.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător și magistraților-asistenți numiți în funcții de conducere.