(1) Personalul încadrat în structurile de specialitate este asimilat, ca rang și salarizare, personalului corespunzător din cadrul Parlamentului, beneficiind, în mod corespunzător, de drepturile acestuia, astfel cum sunt acestea reglementate de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi. Prevederile art. 94 alin. (1) din aceeași lege se aplică în mod corespunzător.
(2) Specialiștii IT din cadrul structurilor de specialitate beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii IT din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și au aceleași drepturi și îndatoriri prevăzute pentru această categorie de personal de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte acte normative.
(3) Personalul încadrat în structurile de specialitate are dreptul la un concediu anual de odihnă, stabilit potrivit regulamentului privind concediile judecătorilor și ale personalului Curții Constituționale, și la alte concedii, potrivit legii. Prevederile art. 73¹ din Legea nr. 7/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 30 din prezenta lege se aplică în mod corespunzător.