LexistoriaDreptul la drept.

Drepturile și obligațiile personalului încadrat în structurile de specialitate ale Curții Constituționale

Azi

Legea 361/2023 · 7 articole

Articolul 74

(1) Personalul încadrat în structurile de specialitate este asimilat, ca rang și salarizare, personalului corespunzător din cadrul Parlamentului, beneficiind, în mod corespunzător, de drepturile acestuia, astfel cum sunt acestea reglementate de Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei legi. Prevederile art. 94 alin. (1) din aceeași lege se aplică în mod corespunzător.

(2) Specialiștii IT din cadrul structurilor de specialitate beneficiază de aceleași drepturi salariale ca specialiștii IT din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și au aceleași drepturi și îndatoriri prevăzute pentru această categorie de personal de Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, precum și de alte acte normative.

(3) Personalul încadrat în structurile de specialitate are dreptul la un concediu anual de odihnă, stabilit potrivit regulamentului privind concediile judecătorilor și ale personalului Curții Constituționale, și la alte concedii, potrivit legii. Prevederile art. 73¹ din Legea nr. 7/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 30 din prezenta lege se aplică în mod corespunzător.

Articolul 75

(1) Personalul încadrat în structurile de specialitate are obligația să îndeplinească cu profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de serviciu și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici parlamentari.

(2) Personalul încadrat în structurile de specialitate are îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională prevăzute de lege.

Articolul 76

(1) Personalul încadrat în structurile de specialitate nu poate participa la activități politice în timpul programului de lucru.

(2) Personalului încadrat în structurile de specialitate îi este interzis să facă parte din asociații interzise de lege și să participe la manifestări politice și sindicale ilegale.

Articolul 77

(1) Personalul încadrat în structurile de specialitate este obligat să îndeplinească atribuțiile ce revin postului pe care îl ocupă.

(2) Personalul încadrat în structurile de specialitate este obligat să se conformeze dispozițiilor primite de la superiorii ierarhici și să rezolve în termenul stabilit lucrările repartizate de către aceștia.

(3) În caz de imposibilitate a exercitării funcției, personalul încadrat în structurile de specialitate este obligat să anunțe de îndată șefii ierarhici.

Articolul 78

Personalul încadrat în structurile de specialitate are obligația să păstreze secretul de serviciu, precum și confidențialitatea în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public.

Articolul 79

Personalului încadrat în structurile de specialitate îi este interzis să primească direct cereri a căror rezolvare intră în competența sa sau să discute direct cu petenții ori să intervină pentru soluționarea acestor cereri, cu excepția celor cărora le sunt stabilite asemenea atribuții.

Articolul 80

Personalul încadrat în structurile de specialitate cu funcții de conducere răspunde de ordinele și instrucțiunile date. Acestea trebuie să fie conforme cu reglementările legale și să nu lezeze onoarea și demnitatea celor care urmează să le execute.