(1) Apicultorii care amplasează stupine în pastoral sau la iernat sunt obligați să comunice în scris autorităților administrației publice locale în a căror rază teritorială se află locul, perioada, numărul familiilor de albine, precum și adresa deținătorului de stupi, asigurând evidența acestora, dar și protecția familiilor de albine împotriva tratamentelor fitosanitare.

(2) La amplasarea stupinelor în pastoral pe terenuri proprietate privată, apicultorul va solicita în scris aprobarea amplasării stupilor proprietarului sau administratorului terenului anterior comunicării către autoritățile administrației publice locale.