(1) Cetățenii români care optează să devină soldați și gradați rezerviști, dar care nu au îndeplinit serviciul militar activ, execută o instruire cu durată de 4 luni, după care depun jurământul militar și încheie un contract ca rezervist profesionist.
(2) Pe timpul pregătirii cu durata de 4 luni, aceștia beneficiază gratuit de hrană, echipament și materiale de întreținere. în această perioadă beneficiază de o indemnizație lunară egală cu 50% din solda de funcție și solda de grad a unui soldat profesionist.
(3) Toți rezerviștii profesioniști execută pregătirea în unitatea la care sunt încadrați în plan, două zile lunar în timpul liber și 5 zile calendaristice lucrătoare, consecutive anual.