(1) Pentru servicii excepționale aduse statului și poporului român, pentru acte de eroism săvârșite pe durata îndeplinirii îndatoririlor militare ori pentru merite deosebite în activitate, soldaților și gradaților rezerviști profesioniști le pot fi conferite decorații, în condițiile legii, și distincții militare onorifice.
(2) Pentru îndeplinirea exemplară a misiunilor și sarcinilor, soldaților și gradaților rezerviști profesioniști li se pot acorda recompense morale și materiale, stabilite prin lege sau prin ordin al ministrului apărării, după caz.