(1) Măsurile de încetare prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. a) se aplică după cum urmează:
a) prin instituirea unor măsuri provizorii de încetare a unei practici sau, după caz, de interzicere a unei practici, dispuse de instanța de judecată în cadrul procedurii speciale prevăzute de Legea nr. 134/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv procedura ordonanței președințiale, atunci când respectiva practică constituie o încălcare astfel cum a fost prevăzută la art. 2 alin. (1) ;
b) prin dispunerea unor măsuri definitive de încetare a unei practici, după caz, de interzicere a unei practici printr-o hotărâre definitivă, de către instanța de judecată atunci când se constată faptul că respectiva practică constituie o încălcare astfel cum este prevăzută la art. 2 alin. (1) .
(2) Hotărârea definitivă pronunțată de instanță, astfel cum este prevăzută la alin. (1) lit. b) , poate include următoarele:
a) o măsură de constatare a faptului că practica constituie o încălcare, astfel cum este prevăzută la art. 2 alin. (1) ;
b) o obligație de a publica decizia privind măsura, integral sau parțial, într-o formă considerată adecvată de către instanța judecătorească din România ori o obligație de a publica o declarație de rectificare.
(3) Pentru ca o entitate calificată să solicite o măsură de încetare, consumatorii, la nivel individual, nu sunt obligați să își exprime consimțământul de a fi reprezentați de entitatea calificată.
(4) În situația prevăzută la alin. (3) , entitatea calificată nu este obligată să dovedească:
a) pierderea reală sau prejudiciul real suferit de consumatori, la nivel individual, afectați de încălcare, astfel cum este prevăzută la art. 2 alin. (1) ;
b) intenția sau neglijența din partea profesionistului.