(1) Un animal care a mai fost utilizat în una sau mai multe proceduri poate fi reutilizat într-o procedură nouă în favoarea unui animal care nu a mai fost utilizat în proceduri, numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a) severitatea efectivă a procedurilor anterioare a fost superficială sau moderată;
b) se demonstrează faptul că starea generală de sănătate și bunăstare a animalului este complet refăcută;
c) procedura ulterioară este clasificată drept "superficială", "moderată" sau "fără recuperare";
d) sunt respectate indicațiile veterinare, ținându-se seama de experiența de viață a animalului.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) și în urma efectuării unui examen veterinar al animalului, autoritatea competentă poate permite reutilizarea unui animal, cu condiția ca animalul să nu fi fost utilizat decât o singură dată într-o procedură care a presupus durere severă, stres sau suferințe echivalente.