(1) În sensul prezentului articol, se aplică următoarele definiții:

a) grup de întreprinderi multinaționale sau grup național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă înseamnă două sau mai multe grupuri în care societățile-mamă finale stabilesc un aranjament care reprezintă o structură indisociabilă sau un acord de dublă listare care include cel puțin o entitate sau un sediu permanent al întregului grup care este situat într-o jurisdicție diferită de cea în care se situează celelalte entități ale întregului grup;

b) structură indisociabilă înseamnă un aranjament încheiat de două sau mai multe societăți-mamă finale ale unor grupuri separate, în cadrul căruia:

(i) cel puțin 50% din participațiile în capitalurile proprii ale societăților-mamă finale ale unor grupuri separate care, dacă sunt cotate la bursă, sunt cotate la un preț unic și constituie, din motive legate de forma de proprietate, restricții privind transferul sau alte termene ori condiții, combinate între ele, și nu pot fi transferate sau tranzacționate în mod independent; și

(ii) una dintre societățile-mamă finale întocmește situații financiare consolidate în care activele, pasivele, veniturile, cheltuielile și fluxurile de trezorerie ale tuturor entităților din grupurile în cauză sunt prezentate împreună ca fiind cele ale unei singure unități economice și care, în temeiul unui regim de reglementare, trebuie să facă obiectul unui audit extern;

c) acord de dublă listare înseamnă un aranjament încheiat de două sau mai multe societăți-mamă finale ale unor grupuri separate, în cadrul căruia:

(i) societățile-mamă finale convin să își combine activitățile numai prin contract;

(ii) în temeiul angajamentelor contractuale, societățile-mamă finale vor efectua distribuiri, în ceea ce privește dividendele și la lichidare, către acționarii lor pe baza unei rate fixe;

(iii) activitățile societăților-mamă finale sunt gestionate ca o unitate economică de sine stătătoare în temeiul unor angajamente contractuale, păstrând în același timp identitate juridică separată;

(iv) participațiile în capitalurile proprii ale societăților-mamă finale care sunt parte la acord sunt cotate, tranzacționate sau transferate în mod independent pe diferite piețe de capital; și

(v) societățile-mamă finale întocmesc situații financiare consolidate în care activele, pasivele, veniturile, cheltuielile și fluxurile de trezorerie ale entităților din toate grupurile în cauză sunt prezentate împreună ca fiind cele ale unei unități economice de sine stătătoare și care, în temeiul unui regim de reglementare, trebuie să facă obiectul unui audit extern.

(2) În cazul în care entitățile și entitățile constitutive din două sau mai multe grupuri fac parte dintr-un grup de întreprinderi multinaționale sau grup național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă, entitățile și entitățile constitutive ale fiecărui grup sunt tratate ca membri ai unui singur grup de întreprinderi multinaționale sau grup național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă. O entitate, alta decât o entitate exclusă prevăzută la art. 2 alin. (4) , este tratată ca entitate constitutivă dacă este consolidată linie cu linie de către grupul de întreprinderi multinaționale sau grupul național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă sau dacă participațiile sale de control sunt deținute de entități din cadrul grupului de întreprinderi multinaționale sau al grupului național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă.

(3) Situațiile financiare consolidate ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale grupului național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă sunt situațiile financiare consolidate combinate prevăzute la alin. (1) , întocmite în conformitate cu un standard de contabilitate financiară acceptat, care este considerat a fi standardul de contabilitate al societății-mamă finale.

(4) Societățile-mamă finale ale grupurilor separate care compun grupul de întreprinderi multinaționale sau grupul național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă sunt societățile-mamă finale ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale grupului național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă. În aplicarea prezentei legi în ceea ce privește un grup de întreprinderi multinaționale sau un grup național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă, orice trimitere la o societate-mamă finală se aplică, după caz, ca și cum ar fi o trimitere la mai multe societăți-mamă finale.

(5) Societățile-mamă ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale grupului național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă situate în România, inclusiv fiecare societate-mamă finală, aplică IIR în conformitate cu art. 8-13 în ceea ce privește partea lor alocabilă din impozitul suplimentar al entităților constitutive impozitate la un nivel redus.

(6) Entitățile constitutive ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale grupului național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă situate în România aplică UTPR potrivit art. 14-16 , ținând seama de impozitul suplimentar pentru fiecare entitate constitutivă impozitată la un nivel redus care este membră a grupului de întreprinderi multinaționale sau a grupului național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă.

(7) Societățile-mamă finale ale grupului de întreprinderi multinaționale sau ale grupului național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă au obligația să depună declarația informativă privind impozitul suplimentar în conformitate cu art. 48 , cu excepția cazului în care desemnează o singură entitate desemnată care depune declarația în înțelesul art. 48 alin. (3) lit. b) . Declarația respectivă include informații privind fiecare dintre grupurile care alcătuiesc grupul de întreprinderi multinaționale sau grupul național de mari dimensiuni cu mai multe societăți-mamă.