(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi și pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Regulament, autoritățile sau instituțiile publice ce dispun măsuri în acord cu legislația națională în baza căreia își desfășoară activitatea pot încheia acorduri de colaborare cu coordonatorul serviciilor digitale prin care se asigură schimbul de date și/sau informații rezultate pentru și din aplicarea Regulamentului.

(2) Autoritățile sau instituțiile publice își pot furniza reciproc datele și/sau informațiile de care dispun și se pot consulta reciproc, asigurându-se, în raport cu datele la care au acces în exercitarea atribuțiilor legale, de confidențialitatea secretelor de afaceri, confidențialitatea investigațiilor și respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.