LexistoriaDreptul la drept.

Autorități responsabile

Azi

Legea 50/2024 · 7 articole

Articolul 7

(1) Autoritățile sau instituțiile publice ce dețin atribuții cu privire la supravegherea unui anumit sector sau domeniu de activitate au competența de a emite ordinele prevăzute la art. 9 sau 10 din Regulament, prevederile art. 8 și 9 din prezenta lege fiind aplicabile în mod corespunzător.

(2) Ordinele prevăzute la art. 9 și 10 din Regulament pot fi emise și de către autoritățile judiciare în cadrul acțiunilor, activităților ori procedurilor desfășurate de acestea potrivit competențelor legale conferite.

Articolul 8

(1) Ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal ce se emite de autoritatea relevantă care deține competențele în sectorul ori domeniul vizat de respectivul ordin în conformitate cu prevederile cadrului normativ național în vigoare trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulament.

(2) Ordinul emis în condițiile alin. (1) este transmis prin mijloace electronice punctului de contact desemnat de furnizorul de servicii intermediare vizat de ordin în conformitate cu prevederile art. 11 din Regulament.

(3) Monitorizarea punerii în aplicare a ordinului de eliminare a conținutului ilegal se realizează de către autoritatea emitentă.

(4) Ulterior emiterii ordinului prevăzut la alin. (1) , autoritatea emitentă sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii ultimei informații din partea furnizorului de servicii intermediare, o copie a acestuia către ANCOM, fiind aplicabile prevederile art. 9 alin. (3) din Regulament.

Articolul 9

(1) Ordinul de a furniza o anumită informație ce se emite de autoritatea relevantă care deține competențele în sectorul ori domeniul vizat de respectivul ordin în conformitate cu prevederile cadrului normativ național în vigoare trebuie să îndeplinească cel puțin condițiile prevăzute la art. 10 alin. (2) din Regulament.

(2) Ordinul emis în condițiile alin. (1) este transmis prin mijloace electronice punctului de contact desemnat de furnizorul de servicii intermediare vizat de ordin în conformitate cu art. 11 din Regulament.

(3) Monitorizarea punerii în aplicare a ordinului de a furniza o anumită informație se realizează de către autoritatea emitentă.

(4) Ulterior emiterii ordinului prevăzut la alin. (1) , autoritatea emitentă sau, după caz, autoritatea specificată în ordin transmite, în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii ultimei informații din partea furnizorului de servicii intermediare, o copie a acestuia către ANCOM, fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Regulament.

Articolul 10

Ordinele emise conform prevederilor art. 8 și 9 pot fi contestate în contencios administrativ la Curtea de Apel București în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 11

Furnizorul de servicii intermediare din România care a primit un ordin conform art. 7 alin. (2) are obligația de a informa ANCOM, nu mai târziu de 10 zile de la data primirii, cu privire la modul de punere în aplicare a ordinului emis de autoritățile judiciare.

Articolul 12

(1) În aplicarea prevederilor prezentei legi și pentru atingerea obiectivelor stabilite prin Regulament, autoritățile sau instituțiile publice ce dispun măsuri în acord cu legislația națională în baza căreia își desfășoară activitatea pot încheia acorduri de colaborare cu coordonatorul serviciilor digitale prin care se asigură schimbul de date și/sau informații rezultate pentru și din aplicarea Regulamentului.

(2) Autoritățile sau instituțiile publice își pot furniza reciproc datele și/sau informațiile de care dispun și se pot consulta reciproc, asigurându-se, în raport cu datele la care au acces în exercitarea atribuțiilor legale, de confidențialitatea secretelor de afaceri, confidențialitatea investigațiilor și respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) și ale Legii nr. 190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor), cu modificările ulterioare.

Articolul 13

(1) Coordonatorul serviciilor digitale poate solicita sprijinul oricărei autorități sau instituții publice care deține cunoștințe de specialitate relevante, inclusiv prin punerea la dispoziție a cunoștințelor și resurselor tehnice necesare în vederea aplicării Regulamentului și a prezentei legi.

(2) Coordonatorul serviciilor digitale poate solicita și sprijinul unei persoane juridice de drept privat care deține cunoștințe de specialitate relevante.