(1) Procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate încheia și ca înscris în formă electronică. Prin derogare de la prevederile art. 19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii încheiat ca înscris în formă electronică se semnează de agentul constatator cu semnătură electronică calificată.

(2) Procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii emis conform prevederilor alin. (1) se comunică prin serviciul „My ANCOM“, în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii.

(3) În situația în care procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii emis conform prevederilor alin. (1) nu poate fi comunicat conform dispozițiilor alin. (2) , ANCOM transmite fișierul electronic la adresa de e-mail indicată de furnizorul de servicii intermediare conform prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) .

(4) În cazul în care fișierul în format electronic nu poate fi comunicat în modalitățile prevăzute la alin. (2) sau (3) , se consideră data comunicării acea dată în care a fost comunicat un exemplar al acestuia, imprimat pe suport hârtie, document ce poartă semnătura olografă a agentului constatator. Documentul se comunică potrivit prevederilor art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și poate fi consultat și în contul individual de acces la serviciul „My ANCOM“.