(1) În vederea executării amenzii contravenționale, procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii emis conform prevederilor art. 38 alin. (1) se transmite autorității publice competente prin mijloace electronice.

(2) În cazul în care procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii nu poate fi transmis în modalitatea prevăzută la alin. (1) , în vederea executării amenzii contravenționale, se transmite o copie autorității publice competente, pe suport hârtie, fără să poarte semnătura olografă a agentului constatator.

(3) Procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii emis conform prevederilor art. 38 alin. (1) poate fi accesat prin mijloace electronice. ANCOM va asigura accesul autorității publice competente la exemplarul procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii încheiat ca înscris în formă electronică.