LexistoriaDreptul la drept.

Sistemul de supraveghere a producției de alcool și de distilate

Azi

Legea 521/2002 · 9 articole

Articolul 1

Regimul de supraveghere se aplică tuturor agenților economici producători de alcool, respectiv de alcool etilic rafinat, alcool brut și alcool tehnic, și producătorilor de distilate de origine agricolă, respectiv de distilate din cereale, distilat de vin, distilate din fructe și orice alte distilate de origine agricolă.

Articolul 2

(1) Pentru înregistrarea anuală a tuturor producătorilor de alcool și de distilate, precum și a capacităților de producție deținute de aceștia agenții economici producători de alcool și de distilate vor întocmi și vor depune în perioada 1 decembrie-31 decembrie a fiecărui an, la direcțiile generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în a căror rază teritorială asi desfășoară activitatea, declarația privind capacitatile de producție ale instalațiilor deținute, precum și nivelul producției de alcool și de distilate, ce se estimeaza a se realiza în anul imediat următor. Modelul declarației este prezentat în anexa nr. 1.

(2) Intenția de a realiza noi capacități de producție de alcool și de distilate, precum și de a crește capacitatile de producție deja existente va fi declarata la Ministerul Finanțelor Publice, în vederea notificării.

(3) Modificarea efectivă a capacităților de producție inițial declarate și, respectiv, realizarea efectivă de noi capacități de producție de alcool și de distilate se comunică de către agentul economic producător, în termen de 30 de zile de la producerea acestora, direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București. Aceasta perioada reprezintă și perioada maxima admisă de producție în regim de probe tehnologice.

Articolul 3

(1) Agenții economici producători de alcool și de distilate asi pot desfășura activitatea numai în cadrul secțiilor de producție situate la sediul social sau la sediul filialelor.

(2) Pentru fiecare agent economic producător de alcool și de distilate, inclusiv pentru filialele acestora, vor fi desemnați reprezentanți permanenți ai direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, denumiți în continuare supraveghetori fiscali. Prezenta supraveghetorilor fiscali va fi asigurata pe tot parcursul desfășurării procesului de producție, respectiv pe cele 3 schimburi și în zilele de sarbatori legale.

(3) Agenții economici producători de alcool și de distilate vor asigura un spațiu corespunzător, destinat desfășurării activității supraveghetorului fiscal.

Articolul 4

(1) În vederea înregistrării corecte a întregii producții de alcool și de distilate obținute fiecare agent economic producător de alcool și de distilate este obligat să se doteze cu mijloace de măsurare, denumite în continuare contoare, avizate de Biroul Roman de Metrologie Legală, necesare pentru determinarea cantității de alcool, precum și cu mijloace de măsurare legale pentru determinarea concentratiei alcoolice pentru fiecare sortiment de alcool și de distilate. Mijloacele de măsurare și măsurătorile efectuate cu acestea se supun în mod obligatoriu controlului metrologic al statului, conform legii.

(2) Obligația de a se dota cu astfel de mijloace de măsurare revine tuturor producătorilor de alcool și de distilate, indiferent de tipul acestora. Producătorii sunt obligați să asigure, pe cheltuiala lor, atât instalarea, cat și funcționarea normală a mijloacelor de măsurare.

(3) În cazul agenților economici producători de alcool contoarele vor fi amplasate la ieșirea din coloanele de distilare - pentru alcoolul brut, la ieșirea din coloanele de rafinare - pentru alcoolul etilic rafinat și la ieșirea din coloanele aferente - pentru alcoolul tehnic, astfel încât să fie contorizate toate cantitățile de alcool rezultate.

(4) În cazul agenților economici producători de distilate contoarele vor fi amplasate la ieșirea din coloanele de distilare sau, după caz, la ieșirea din instalațiile de distilare.

(5) Folosirea conductelor mobile, a furtunurilor elastice sau a altor conducte de acest fel, utilizarea rezervoarelor necalibrate, precum și amplasarea înaintea contoarelor a unor canale sau robinete prin care se pot extrage cantități de alcool sau distilate necontorizate sunt interzise.

Articolul 5

Agenții economici producători de alcool și de distilate sunt obligați să prezinte supraveghetorilor fiscali certificate de calibrare, eliberate de un laborator de metrologie din structura Biroului Roman de Metrologie Legală, pentru toate rezervoarele și recipientele în care se depozitează alcoolul, distilatele și materiile prime din care provin acestea, indiferent de natura lor.

Articolul 6

(1) Pe întregul flux tehnologic de la ieșirea alcoolului brut, alcoolului rafinat și alcoolului tehnic din coloanele de distilare, respectiv de rafinare, și până la contoare, inclusiv la acestea, se vor aplica sigilii. În cazul agenților economici producători de distilate sigiliile se vor aplica la ieșirea distilatelor din coloanele de distilare sau din instalațiile de distilare. În toate situațiile sigiliile vor fi aplicate și pe toate organele de asamblare-racordare ale aparatelor de măsura și control, pe orice orificii și robinete existente pe întregul flux tehnologic continuu sau discontinuu.

(2) Aparatele și piesele de pe tot circuitul coloanelor de distilare, rafinare, precum și de pe tot circuitul instalațiilor de distilare trebuie imbinate în asa fel încât să poată fi sigilate. Sigiliile aparțin direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, vor fi inseriate și vor purta în mod obligatoriu însemnele acestor direcții. Operațiunile de sigilare și desigilare se vor efectua de către supraveghetorul fiscal desemnat, astfel încât sa nu se deterioreze aparatele și piesele componente. Amprentele sigiliilor aplicate trebuie să fie menținute intacte. Sigilarea și desigilarea vor fi consemnate într-un proces-verbal.

(3) Sigiliile prevăzute la alin. (2) sunt complementare sigiliilor metrologice aplicate contoarelor, conform reglementărilor specifice stabilite de Biroul Roman de Metrologie Legală.

(4) Stabilirea tipului de sigilii prevăzute la alin. (2) și a caracteristicilor acestora, uniformizarea și/sau personalizarea, precum și coordonarea tuturor operațiunilor ce se impun revin Ministerului Finanțelor Publice, respectiv direcției cu atribuții administrative.

Articolul 7

(1) Recepția cantitativă a materiilor prime intrate în unitate, precum și introducerea lor în procesul de fabricație se fac cu mijloace de măsurare legale.

(2) În cazul în care pentru producerea alcoolului și a distilatelor se achiziționează materii prime de la persoane fizice, borderourile de achiziție și documentele de recepție se întocmesc în doua exemplare și vor purta în mod obligatoriu viza supraveghetorului fiscal. Un exemplar al acestor documente rămâne la agentul economic care a achiziționat materia prima, iar al doilea exemplar la persoana fizica furnizoare.

Articolul 8

(1) Supraveghetorii fiscali au obligația sa verifice:

a) existenta certificatelor de calibrare pentru rezervoarele și recipientele de depozitare a alcoolului, a distilatelor și a materiilor prime din care provin acestea;

b) înregistrarea corecta a intrărilor de materii prime;

c) înscrierea corecta a alcoolului și a distilatelor obținute în rapoartele zilnice de producție și în documentele de transfer-predare către secțiile de prelucrare sau către depozitele de produse finite, în concordanta cu înregistrările mijloacelor de măsurare;

d) concordanta dintre normele de consum de materii prime, consumul energetic lunar și producția de alcool și distilate obținută;

e) realitatea stocurilor zilnice de alcool brut, alcool rafinat, alcool denaturat, alcool tehnic și de distilate, înscrise în evidentele operative ale depozitelor de astfel de produse;

f) centralizatorul lunar al documentelor de transfer către secțiile de prelucrare a alcoolului și a distilatelor;

g) realitatea livrărilor de alcool și de distilate către beneficiari, prin confruntarea cantităților eliberate din magazie cu cele înscrise în documentele fiscale speciale;

h) modul de calcul, de evidențiere și de virare a accizelor datorate pentru alcool și distilate, precum și pentru băuturile alcoolice realizate de agenții economici care asi desfășoară activitatea în sistem integrat;

i) depunerea la termen, la organele fiscale teritoriale, a declarațiilor privind obligațiile de plată cu titlu de accize și a decontului de accize, în conformitate cu prevederile legale;

j) orice alte documente și operațiuni care să conducă la determinarea exactă a obligațiilor către bugetul de stat;

k) înregistrarea corecta a operațiunilor de import și de export, în situația în care agentul economic desfășoară astfel de operațiuni.

(2) Supraveghetorii fiscali au, de asemenea, obligația de a inregistra într-un registru special toate cererile agenților economici sau ale organelor de control privind sigilarea sau desigilarea instalațiilor.

(3) În vederea certificării realității tuturor operațiunilor reflectate în documentele aferente producției de alcool și de distilate, începând de la intrarea materiei prime până la livrarea alcoolului și a distilatelor către secțiile de prelucrare sau către terți, toate documentele întocmite, inclusiv documentele fiscale speciale, vor fi prezentate în mod obligatoriu supraveghetorului fiscal desemnat, pentru a fi vizate de acesta.

Articolul 9

(1) Desigilarea aparatelor și a pieselor de pe tot fluxul tehnologic se face numai în baza unei solicitări scrise, justificate, din partea producătorului de alcool și de distilate sau în situații de avarie.

(2) Cererea de desigilare se transmite supraveghetorului fiscal cu cel puțin 3 zile înainte de termenul stabilit pentru efectuarea operațiunii propriu-zise, care va proceda la desigilare. La desigilare supraveghetorul fiscal întocmește un proces-verbal de desigilare. În procesul-verbal se vor consemna data și ora desigilarii, cantitatea de alcool și de distilate - în litri și în grade - înregistrată de contoare la momentul desigilarii, precum și stocul de alcool și de distilate, pe sortimente, aflate în rezervoare și în recipiente.

(3) Se interzice producătorilor deteriorarea sigiliilor aplicate de către supraveghetorul fiscal. În cazul în care sigiliul este deteriorat accidental sau în caz de avarie, producătorul este obligat să solicite prezenta supraveghetorului fiscal pentru constatarea cazurilor deteriorării accidentale a sigiliului sau a avariei.

(4) Dacă producătorul constata un incident sau o disfunctie în funcționarea unui contor, acesta trebuie să facă imediat o declarație supraveghetorului fiscal, care va fi consemnată într-un registru special destinat acestui scop, procedându-se imediat la remedierea defectiunii. Totodată producătorul va solicita prezenta agentului economic autorizat de Biroul Roman de Metrologie Legală, pentru activități de reparații ale mijloacelor de măsurare din categoria respectiva, în vederea desigilarii mijloacelor de măsurare, a repunerii lor în stare de funcționare și a resigilarii.

(5) Contoarele defecte pot fi înlocuite sub supraveghere metrologica cu alte contoare de rezerva, cu specificarea, într-un proces-verbal de înlocuire întocmit de supraveghetorul fiscal, a indicilor de la care se reia activitatea.

(6) Dacă timpul de remediere a contoarelor depășește 24 de ore, se suspenda activitatea de producție a alcoolului și a distilatelor. Instalațiile respective vor fi sigilate.

(7) Suspendarea se face în baza unui proces-verbal de suspendare, încheiat în 3 exemplare, de către supraveghetorul fiscal, în prezenta reprezentantului legal al agentului economic în cauza.

(8) În procesul-verbal încheiat se vor menționa cauzele accidentului sau ale avariei care a generat întreruperea activității, data și ora întreruperii acesteia, stocul de alcool și de distilate existent la acea data și indicii înregistrați de contoare în momentul suspendării activității.

(9) Originalul procesului-verbal de desigilare sau de suspendare, după caz, se depune la direcția generală a finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București, în termen de 24 de ore de la încheierea acestuia. Al doilea exemplar al procesului-verbal rămâne la agentul economic, iar exemplarul al treilea se păstrează de către supraveghetorul fiscal.

(10) Reluarea activității după desigilarea instalațiilor respective se va face în baza unei declarații de remediere a defectiunii, întocmită de agentul economic și vizata de supraveghetorul fiscal, însoțită de un aviz eliberat de specialistul care a efectuat remedierea. Supraveghetorul fiscal va proceda la sigilarea întregului flux tehnologic.