(1) Unitatea Națională Europol și autoritățile române competente răspund pentru exactitatea și actualitatea datelor și informațiilor pe care le furnizează către Europol, precum și pentru legalitatea transferurilor de date și informații către Europol pe care le realizează.

(2) În cazul în care constată că datele și informațiile pe care le-au furnizat către Europol sunt inexacte sau au fost furnizate fără respectarea condițiilor prevăzute la art. 12-16 și art. 19 , ținând cont de scopul sau scopurile în care au fost furnizate, Unitatea Națională Europol și autoritățile române competente comunică acest lucru Europol în termen de maximum 5 zile lucrătoare și apoi colaborează cu Europol în vederea ștergerii sau rectificării datelor sau informațiilor respective.

(3) Comunicarea dintre autoritățile române competente și Europol în cazurile prevăzute la alin. (2) se realizează prin intermediul Unității Naționale Europol sau direct, cu informarea concomitentă a Unității Naționale Europol.