(1) Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal efectuate de către autoritățile române competente prin intermediul sistemelor de evidență proprii în cadrul cooperării cu Europol se exercită potrivit reglementărilor aplicabile în domeniul protecției persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.
(2) În cazul în care prelucrările de date cu caracter personal în cadrul cooperării cu Europol se realizează de către Unitatea Națională Europol sau de către autoritățile române competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor prin intermediul sistemelor de evidență proprii, drepturile persoanei vizate se exercită în condițiile prevăzute de legea specială.