LexistoriaDreptul la drept.

Dispoziții privind organizarea activității Parchetului European în România

Azi

Legea 6/2021 · 4 articole

Articolul 15

Activitatea desfășurată de Parchetul European în România este sprijinită în mod activ de către toate autoritățile naționale competente potrivit Regulamentului EPPO, în special de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Departamentul pentru lupta antifraudă, Agenția Națională de Administrare Fiscală, autoritățile de gestionare a fondurilor europene și alte instituții cu atribuții în protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor.

Articolul 16

(1) În aplicarea Regulamentului EPPO, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție se înființează Structura de sprijin a procurorilor europeni delegați în România, care funcționează cu un număr maxim de 20 de posturi, dintre care 5 posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară, 8 posturi de specialiști, 5 posturi de personal auxiliar de specialitate (grefieri) și două posturi de personal conex (șoferi).

(2) Structura de sprijin prevăzută la alin. (1) este compusă dintr-un birou central, organizat în cadrul structurii centrale a Direcției Naționale Anticorupție, și din 3 birouri teritoriale, organizate în cadrul serviciilor teritoriale ale Direcției Naționale Anticorupție Cluj, Iași și Timișoara. Personalul prevăzut la alin. (1) își desfășoară activitatea în cadrul biroului central și al birourilor teritoriale, în funcție de volumul de activitate al procurorilor europeni delegați, care activează în cadrul acestor structuri. Dispozițiile art. 135 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.

(3) În vederea asigurării numărului de posturi prevăzut la alin. (1) , numărul maxim de posturi al Direcției Naționale Anticorupție se suplimentează cu 15 posturi, din care 3 posturi de specialiști, 5 posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară, 5 posturi de personal auxiliar de specialitate și două posturi de personal conex, cu încadrarea în numărul total de posturi aprobat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Un număr de 5 posturi din cele prevăzute la alin. (1) se asigură de Direcția Națională Anticorupție din cele existente în schemă la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(4) În vederea asigurării numărului de posturi prevăzut la alin. (1) , numărul de posturi al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se diminuează cu 5 posturi de ofițeri și agenți de poliție judiciară.

(5) Numărul maxim de posturi al Structurii de sprijin poate fi suplimentat, ulterior, prin hotărâre a Guvernului.

(6) Procurorii europeni delegați beneficiază de sprijinul Structurii de sprijin prevăzute la alin. (1) pe durata desfășurării activității lor în cadrul Parchetului European.

(7) Procurorii europeni delegați rămân în structura de posturi și de personal a parchetului de unde provin și își desfășoară efectiv activitatea în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, după caz, conform acordului încheiat potrivit prevederilor art. 13 alin. (2) din Regulamentul EPPO, beneficiind de serviciile Structurii de sprijin prevăzute la alin. (1) , prin biroul central și birourile teritoriale ale acesteia. La data încetării activității ca procuror european delegat, procurorul revine efectiv la parchetul de unde provine sau la care a promovat efectiv, în condițiile legii.

Articolul 17

(1) Ofițerii și agenții de poliție judiciară din cadrul Structurii de sprijin își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control al procurorului european delegat. Dispozițiile procurorilor europeni delegați sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară prevăzuți la art. 16 alin. (1) , precum și pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

(2) Ofițerilor și agenților de poliție judiciară care își desfășoară activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, pe baza dispozițiilor procurorilor europeni delegați, nu li se modifică raporturile de serviciu și li se mențin drepturile și obligațiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal avute până la data desfășurării activității pentru procurorii europeni delegați.

(3) Pe durata desfășurării activității pentru procurorii europeni delegați, specialiștii prevăzuți la art. 16 alin. (1) își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și control nemijlocit al procurorilor europeni delegați.

(4) Rapoartele de constatare întocmite din dispoziția scrisă a procurorilor europeni delegați, precum și procesele-verbale de efectuare a percheziției informatice întocmite de către specialiștii prevăzuți la art. 16 alin. (1) constituie mijloace de probă, în condițiile Codului de procedură penală .

(5) Personalul auxiliar de specialitate care își desfășoară activitatea în cadrul Structurii de sprijin este condus de un grefier-șef.

(6) Modalitățile și procedura de desemnare a ofițerilor și agenților de poliție judiciară, a specialiștilor și a personalului auxiliar de specialitate din cadrul Structurii de sprijin sunt cele prevăzute de lege pentru aceleași categorii de personal din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Procedurile de ocupare a acestor posturi se vor realiza cu cel puțin 30 de zile anterior datei preconizate pentru începerea funcționării Structurii de sprijin.

Articolul 18

(1) Procurorii europeni delegați, pe durata desfășurării activității în această calitate, sunt salarizați de Parchetul European, potrivit Regulamentului EPPO, drepturile salariale neputând fi mai mici decât cele la care au dreptul în țară, inclusiv cele obținute ca urmare a promovării în grad profesional.

(2) Procurorii europeni delegați beneficiază de decontarea chiriei sau a transportului, în condițiile prevăzute la art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de dreptul prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. c) din aceeași ordonanță de urgență, dacă drepturi similare nu se acordă și de Parchetul European.

(3) De la data încetării calității de procuror european delegat, procurorii care au activat ca procurori europeni delegați își redobândesc drepturile salariale avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității ca procurori europeni delegați.

(4) Parchetul de unde provine procurorul european delegat asigură în continuare plata celorlalte drepturi bănești ale acestuia, cu excepția celor prevăzute la alin. (1) , iar structura de resurse umane a acestui parchet transmite Parchetului European toate informațiile necesare salarizării acestuia.

(5) În aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2019 privind unele măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO), structura de resurse umane a parchetului de unde provine procurorul european delegat asigură efectuarea demersurilor specifice privind plata, de către statul român, a contribuțiilor de asigurări sociale și asigurări sociale de sănătate corespunzătoare sumelor primite de procurorul european delegat cu titlu de remunerație din partea Parchetului European.

(6) În vederea acoperirii cheltuielilor necesare desfășurării activității Structurii de sprijin, inclusiv a celor legate de dotările materiale, precum și pentru acoperirea cheltuielilor judiciare aferente anchetelor penale în cauzele de competența Parchetului European vor fi alocate fonduri bugetare corespunzătoare, acestea fiind asigurate prin bugetul Direcției Naționale Anticorupție.