(1) Diplomații cu atribuții consulare și funcționarii consulari întocmesc acte de stare civilă, eliberează în baza lor certificate de stare civilă, preiau cereri pentru înscrierea de mențiuni în actele de stare civilă, precum și pentru procurarea din România a duplicatelor certificatelor de stare civilă, în condițiile prevăzute de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, și de celelalte reglementări aplicabile în materie de stare civilă.

(2) Cetățenii români care doresc să încheie căsătorii în fața unor autorități străine pot solicita misiunilor diplomatice și oficiilor consulare autentificarea unor declarații notariale pe propria răspundere, prin care viitorii soți de cetățenie română declară că îndeplinesc condițiile de fond cerute de legea română pentru încheierea unei căsătorii valabile. Aceste declarații au valoarea unei dovezi de celibat.

(3) La cerere, diplomații cu atribuții consulare și funcționarii consulari pot elibera, pe lângă declarațiile notariale prevăzute la alin. (2) , certificate de cutumă în cuprinsul cărora sunt enumerate condițiile de fond cerute de legea română pentru încheierea unei căsătorii valabile.